Intr-un apartament cu trei camere din cartierul Nord al Bacaului locuiesc si traiesc sase copii. Nu e neobisnuit ca pustii sunt sase ci faptul ca si “parintii” sunt multi: cinci. Angajatii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului le sunt “si mama, si tata, si asistent medical, si educator, si tot ce trebuie ca mica familie sa fie fericita” spune Ana Manole, manager de caz al acestor copii care sunt ocrotiti in reteaua “Casa Mea”.
Joi, cu prilejul evenimentului “Sa ne cunoastem”, am fost invitata, ca ziarist, sa vad ce lucruri frumoase pot face Laura, Radu, Claudia, Grafian, Robert si Dragos. Stau in jurul mesei, ciripesc si misca degetutele. Laura, 13 ani, picteaza o felicitare, iar Radu, 10 ani, lipeste margele pe globuri. Sunt frati. S-au nascut in Moinesti si au fost adusi aici in urma cu trei ani, dupa ce mama i-a parasit plecând in Cipru, iar tatal nu a reusit sa-si gaseasca un loc de munca.
“Nu aveau caldura, nu aveau lumina, erau ca vai de mama lor! Tata le cumpara câteodata mâncare, când avea bani, apoi zile intregi ciuguleau dintr-o pâine. Cu toate astea, Laura invata foarte bine. Si acum invata foarte bine, e premianta si are bursa de merit”, explica Ana Manole. Si Radu e premiant.
“Si e foarte inteligent. E in vârful vârfului! S-a speriat psihologul care l-a evaluat ce IQ are”, adauga ea. Laura vrea sa fie politist “Vreau sa ajung politist deoarece politistii sunt curajosi si respectati pentru curajul lor”, spune fetita. “Când eram mic si eu voiam sa ma fac politist, acum insa ma gândesc ca ar fi mai bine sa ajung arhitect”, marturiseste Radu. “Si are sanse, ma asigura Viorica Chitic, educator. E foarte bun la matematica si are talent la desen.”
“As vrea sa ajung fotbalist”
Le place sa vorbeasca despre viitor, dar ramân pe gânduri când e vorba despre dramele lor. Mai ales Dragos, Robert si Grafian, care au fost martorii unei intâmplari ingrozitoare. Psihologii au lucrat mult cu Dragos ca sa-l ajute sa scape de cosmarul care il bântuia. Robert si Grafian erau mici si au trecut mai usor peste tragedie.
“Mama a plecat din tara, nu se stie unde, si au ramas cu tatal lor. Dragos stia foarte bine toate bisericile, mergea la cersit si le aducea mâncare fratilor mai mici. Era foarte protector, se erija in parintele lor. Aici, se simte si el copil, s-a eliberat de povara”, povesteste Ana Manole. Acum, tatal e in detentie, pentru omor. Au locuit la marginea Bacaului, intr-o casa cu doua camere, cu bunicii si alte rude. Aici, in noua lor familie, cei trei pusti au descoperit ce inseamna un pat curat, o supa calda, sa fii iubit si sa ai vise.
“Imi place sa impletesc, dar si sportul imi place foarte mult. As vrea ajung fotbalist, simt ca am talent”, spune Dragos si dispare. Se intoarce cu un peretar de sfoara, impletit de el. Ma priveste lung, asteptând meritata lauda: “E foarte frumos.” Dupa asta, “mamicile” scot caietele de teme. Din nou, “foarte frumos!”
Visul secret: “Sa-mi vad mama!”
Si fratii sai, Robert si Grafian, sunt cuminti si buni. “Robert e mai timid, mai calm, dar Grafian e nazdravanul nazdravanilor, sarea si piperul familiei, te face sa râzi oricât de suparat ai fi”, sustine Ana. Claudia e din Parincea si a ajuns aici in urma cu noua ani, când mama a parasit-o. Fiind cioban, tatal era mai mult plecat. Intr-o zi, s-a intors si, suparat ca nu are de niciunele, a dat foc casei. In noua ani, nicio ruda nu a vizitat-o pe Claudia.
“Am incercat sa-l convingem pe un unchi, dar nu am reusit. Nu-i nimic, intr-o zi vom face noi o excursie la Parincea”, dezvaluie Ana. Claudia e foarte ambitioasa si foarte harnica. “Mi-ar placea sa ajung make-up artist, sa infrumusetez oamenii, dar ma mai gândesc. Deocamdata, vreau sa intru la liceu.” Claudia mai are o dorinta: “Nu mi-o amintesc prea bine, eram foarte mica, dar as vrea tare mult sa-mi vad mama!”
Obrajii i se inrosesc brusc. Nu poate opri lacrimile sa curga si se apleaca spre felicitarea la care lucreaza, incercând sa-si ascunda chipul. Atât de bine le este acum incât Laura, Radu, Dragos, Robert, Grafian si Claudia nu vor sa se intoarca acasa. “Acasa” e aici, in acest apartament, spun ei. Aproape au terminat felicitarile incepute, dar vor face si altele, caci vin sarbatorile, imi spune Coca Tataru, educator: “Seara, dupa ce terminam lectiile, ne adunam in fata televizorului si pictam, impletim, vorbim. Ca intr-o familie.”
