25 mai 2024
ActualitateContinuă acțiunea de stingere a incendiului produs la fondul forestier Tg. Ocna

Continuă acțiunea de stingere a incendiului produs la fondul forestier Tg. Ocna

Suprafața cumulată afectată de incendiu este de aproximativ 80 hectare de vegetație uscată, literă și pădure mixtă de foioase și conifere.

Prin efortul susținut al pompierilor, reprezentațiilor Direcției Silvice și autorităților locale, incendiul a fost limitat, neexistând riscul extinderii acestuia către zonele locuite.

În această dimineață, a avut loc schimbul de efective, astfel, în momentul de față la locul indicat acționează forțe și mijloace din cadrul ISU Bacău, ISU Neamț și ISU Vrancea, respectiv 48 de pompieri cu 3 microbuze, 7 autospeciale de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 1 UTV și un punct de comandă mobil.



La fața locului, acționează și 15 lucrători ai Ocolului Silvic Tg. Ocna și 10 voluntari ai SVSU Tg. Ocna cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Totodată, în sprijin acționează și efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, respectiv 21 de jandarmi cu 3 autospeciale de primă intervenție și comandă și un microbuz.

Reamintim că zona în care se intervine este una greu accesibilă, impracticabilă, aspect ce îngreunează intervenția echipajelor operative.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri