Consiliul Județean Bacău a aprobat, cu unanimitate de voturi, indicatorii tehnico-economici pentru asocierea cu Municipiul Onești în vederea realizării proiectului de investiții „Modernizare Calea Adjudului”. Decizia a fost luată în ultima ședință ordinară a consiliului, subliniind angajamentul autorităților pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și sporirea siguranței circulației pe drumurile publice.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are o valoare totală de peste 39 de milioane de lei. Din această sumă, aproximativ 7 milioane de lei reprezintă cofinanțarea proprie a beneficiarului, susținută în proporție de 90% de Consiliul Județean Bacău.
Calea Adjudului (DN 11A) reprezintă o arteră rutieră esențială, asigurând legătura municipiului Onești cu sudul țării și cu localitățile din județul Bacău, dar și conectivitatea cu drumurile naționale care duc spre județele Brașov și Covasna.
„Modernizarea infrastructurii rutiere este o prioritate constantă pe agenda Consiliului Județean Bacău. Ne respectăm angajamentele față de cetățenii municipiului Onești și de reprezentanții autorității locale, susținând financiar acest proiect important”, a declarat Cristina Breahnă-Pravăț, președinte al CJ Bacău.
Investiția va contribui semnificativ la dezvoltarea locală, facilitând un trafic mai sigur și mai fluent pentru locuitorii și transportatorii care tranzitează zona.