18 aprilie 2024
ActualitateConservatorii au renuntat la Primaria Bacau

Conservatorii au renuntat la Primaria Bacau


PC Bacau va fi liantul din USL

Conservatorii bacauani s-au intalnit duminica, la Casa de Cultura "Vasile Alecsandri", pentru a discuta despre relatiile cu liberalii si social-democratii, in cadrul USL, despre situatia organizatiilor PC din judet si strategia in pregatirea alegerilor locale si parlamentare din 2012. A fost o sedinta a Biroului Permanent Judetean (BPJ) largit, fiind invitati toti presedintii organizatiilor locale. La conferinta de presa organizata dupa sedinta BPJ, Constantin Avram, presedintele organizatiei judetene, a anuntat ca filiala bacauana va respecta prevederile protocolului, fireste, in masura in care si aliatii PC o vor face. "Avem in vedere respectarea cu sfintenie a protocolului si avem in intentie sa depunem candidaturi in toate comunele si orasele", mai putin pentru CJ si Primaria Bacau, unde vor fi sprijiniti candidatii hotarati de USL: Dragos Benea, respectiv, Romeo Stavarache. La alegerile pentru sefia organizatiei, conservatorii se aratau foarte decisi sa obtina fotoliul de primar al Bacaului. In contextul actualei aliante, au renuntat la acest obiectiv. Cand vrei sa invingi coalitia aflata acum la Guvernare, treci peste diferente, iar propriile aspiratii nu mai conteaza, sustine Constantin Avram. Mai mult, "s-a desprins ideea de a continua eforturile noastre pentru mentinerea unei atmosfere de lucru in cadrul USL si de a fi un liant, un factor de echilibru." In acest scop, PC va invita PSD si PNL la o intalnire tripartita chiar in aceasta saptamana. Liderul PC Bacau recunoaste ca in uniune exista asperitati, dar afirma ca acestea vor fi eliminate treptat. "Filiala PC este pregatita in orice moment sa candideze singura peste tot", a afirmat Avram, precizand apoi ca se refera la comune si orase, nu la CJ si la resedinta de judet. In contextul in care pare putin probabil ca PSD si PNL sa fie parteneri in adevaratul sens al cuvantului, mesajul transmis de PC Bacau a sunat ca un avertisment pentru colegii din USL. Mai tarziu, conservatorii vor putea spune "Noi am fost corecti, am vrut sa respectam protocolul si am avut avut o pozitie clara, insa voi nu ati reusit sa va intelegeti." Vor avea dreptul moral de a candida separat, fara remuscari si fara sa riste sa fie acuzati ca au incalcat protocolul. Constantin Avram sustine ca nu e vorba de un avertisment, ci doar de "un semnal de alarma" generat de faptul ca "actuala politica a USL tinde spre zero" si "induce in randul electoratului o mare confuzie."
Silvia Patrascanu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri