29 martie 2024
ActualitateConferință regională maraton a Asociației Valoare Plus

Stay Free - ”Păstrează-ți libertatea”

Conferință regională maraton a Asociației Valoare Plus

Bacăul gazduiește, astăzi, o conferință maraton organizată de Asociația Valoare Plus. O întâlnire la care participă peste 400 de elevi din toată zona Moldovei, cadre didactice, dar și invitați speciali din Suedia, Anglia, SUA și Austria. Oaspete de onoare este Excelența Sa, Anneli Lindahl Kenny, ambasador al Suediei la București.

Profitând de prezența în Bacău a Excelenței Sale, Anneli Lindahl Kenny, vizita de lucru a început încă de ieri cu participarea la o sesiune de activități, desfășurată de către Asociația Valoare Plus, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Valea Seacă, în cadrul proiectului „Pentru un viitor mai bun”. Prin intermediul acestui proiect, Asociația Valoare Plus oferă sprijin pentru circa 100 de elevi (între 10 și 14 ani) care provin dintr-un mediu disfuncțional şi din familii monoparentale din comunele Valea Seacă, Podu Turcului și Luncani. Sprijinul constă în activități after school, prin care copiii sunt ajutați din punct de vedere academic și programe de dezvoltare a caracterului. Proiectul „Pentru un viitor mai bun” este implementat cu ajutorul organizației umanitare SAM din Suedia.

Invitați speciali



Astăzi, 6 mai, Anneli Lindahl Kenny a deschis și Conferința regională „Păstrează-ți libertatea! Traficul de persoane înrobește”, care se desfășoară la sala Ateneului “Mihail Jora” Bacău, până la ora 18.00. Evenimentul face parte din proiectul Stay Free – prevenirea și combaterea traficului de persoane, are scopul de a instrui peste 300 de voluntari din 50 de licee partenere și este susținut de Swedish Alliance Mission, care desfășoară acest proiect începând cu 15 septembrie 2016, în 8 județe din România, afectate puternic de acest fenomen. Până acum au fost deja informați peste 7.200 de elevi din 68 de licee.

Marian Pădureț

”Este primă conferință regională din acest proiect, iar a doua va fi anul viitor. Este o conferință privind prevenirea și combaterea fenomenului traficului de persoane, organizată în regiunea Moldovei și vizează toate școlile și liceele din cele 8 județe din această parte a țării, aproximativ 180 de unități de învățământ. Proiectul constă în trei etape – se merge în fiecare colegiu sau liceu, se face o prezentare de informare și prevenire a traficului de persoane, se recrutează voluntari din 50 de licee, iar în etapa a doua se crează un grup de suport, împreună cu consilierii școlari, la nivelul fiecărei instituții școlare, urmând ca în etapa a treia să facem instruirea și echiparea grupului de suport cu materiale informative pentru ca acesta, ulterior, să prezinte aceste informații elevilor de clasele a IX-a și a X-a. Deci să transmită mai departe mesajul lor către colegi și prieteni.

Acum, targetul nostru sunt elevii de clasele a XI-a și a XII-a. Bineînțeles cu toții vor avea și responsabilitatea de a semnala eventuale cazuri de trafic de persoane înregistrate în incinta liceului sau în anturajul lor. Cred că societatea noastră are nevoie de cât mai multe astfel de programe, pornind de la ideea că e mai simplu să previi decât să tratezi”, a declarat pentru “Deșteptarea” președintele Asociației Valoare Plus, Marian Pădureț.

Sunt în Bacău, la această conferință, în afară de elevi din Neamț, Suceava, Iași, Vaslui, Vrancea și bineînțeles Bacău (din liceele din municipiu, dar și din Tg. Ocna, Onești, Moinești, Comănești, Buhuși, Răchitoasa etc), împreună cu mai multe cadre didactice, și invitați din Suedia, Anglia, Austria și chiar SUA.

Pe lângă Excelența Sa, Anneli Lindahl Kenny, ambasador al Suediei la București, căreia i s-au alăturat și un grup de la organizația SAM (Swedish Alliance Mission), care ajută la implementarea proiectului, au spus ”prezent” în Bacău, printre alți invitați, reprezentanți ai Organizației Samuel, tot din Suedia, dar și dr. Becca Johnson, director de program internațional la Rescue Freedom International SUA, Ryan Howell, președinte Vision New England SUA, însoțit de soția sa Wendy Gibson Howell, de la Sanford School District, departamentul de educație specială, Oana Dinu, Asociația FREE, supraviețuitor al traficului de persoane, o delegație din Austria, Ștefan Coman, director de operaţiuni la Good Bureau, București, Ion Munteanu, comisar șef de poliție de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – filiala Bacău și prof. Florin Lazăr, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

Excelența Sa, Anneli Lindahl Kenny, ambasador al Suediei la București

”Sunt onorată să fiu aici, în Bacău, alături de atât de mulți tineri, care au cea mai mare misiune, acea de a contribui activ la reducerea acestei sclavii, a traficului de persoane. Felicit toţi elevii şi voluntarii, cadrele didactice şi pe toţi cei implicaţi în proiectul Asociaţiei Valoare Plus, pentru dorinţa lor comună de a lupta împotriva traficului de persoane. Ei sunt în cea mai bună poziţie de a informa, dar şi de a fi alături de victimele acestui fenomen, de a-i ajuta să se integreze în societate. Traficul de persoane este un fenomen global, un subiect serios. Toţi trebuie să luptăm împotriva lui. Din păcate, la nivel mondial, numărul victimelor acestui fenomen este în creştere, din cauza sărăciei, a marginalizării femeilor şi copiilor, a neacordării atenţiei drepturilor omului. Trebuie ca măsurile pe care le luăm să fie comune, să se implice activ nu numai organizaţiile, ci şi autorităţile guvernamentale, cele judeţene şi locale, agenţiile de crimă organizată şi combatere a traficului de persoane, organizaţiile civile. Totodată este foarte important să vorbim şi de o cooperare internaţională, în această problemă transfrontalieră”, a declarat în faţa numerosului public din sala Ateneu Excelența Sa, Anneli Lindahl Kenny, ambasador al Suediei la București.

Statistici reale

Conferința maraton s-a desfășurat pe mai multe teme în care s-a vorbit despre ”Traficul de persoane – un fenomen global” (temă prezentată de dr. Becca Johnson), ”Mă angajez – Ce trebuie să știu” (seminar susţinut de comisar șef Ion Munteanu), ”Capcane ale sexualității – pornografia și bolile cu transmitere sexuală” (despre care a vorbit Ștefan Coman), ”Cum să ajuți o victimă a traficului de persoane” (seminar al dr. Becca Johnson), ”Scânteia – pasiunea de a deveni și rămâne profesor” (seminarzl invitatei Wendy Gibson Howell), un moment emoționant fiind mărturia Oanei Dinu, supraviețuitor al traficului de persoane. De la ora 14.30, Ryan Howell susține și seminarul ”Empatia – virtutea prin care înțelegem oamenii”, iar întreaga manifestare se va încheia cu un concert la care va cânta formaţia Proconsul.

În prezent, conform datelor statistice, sunt peste 30.000 de victime ale traficului de persoane în cele 28 de state membre ale UE. 69% dintre acestea sunt exploatate sexual, 80% din victime sunt femei, 95% din femei sunt exploatate sexual, 71% din bărbați sunt exploatați prin muncă. Din păcate, România are cel mai mare procent din Europa de victime ale traficului de persoane (sub orice formă – exploatare prin muncă forţată, exploatare sexuală, cerșetorie) și tot la noi se înregistrează şi cel mai mare număr de adolescente care rămân însărcinate la vârste fragede.
Alte detalii de la conferința regională a Asociației Valoare Plus, în ediția de luni a cotidianului “Deșteptarea”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri