20 aprilie 2024
CulturăConferinţa Naţională a Bibliotecilor din România

„Biblioteca publică – soluţii și perspective în dezvoltarea comunității”

Conferinţa Naţională a Bibliotecilor din România

Biblioteca Judeţeană “Costache Strudza” Bacău şi A.N.B.P.R., în parteneriat cu Societatea Bibliotecarilor Bucovineni din Cernăuți și Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, organizează în zilele de 17 şi 18 mai, cea mai importantă manifestare de profil găzduită în Bacău în ultimii 25 de ani, Conferinţa Naţională a Bibliotecilor din România, cu tema „Biblioteca publică – soluții și perspective în dezvoltarea comunității”.

Vor participa peste 100 de bibliotecari din țară, dar și din S.U.A., Basarabia și Bucovina. Deschiderea va avea loc joi, 17 mai, ora 9.30, în Aula “Moldova” a Universității „George Bacovia”, iar seara, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal “Bacovia”, va fi lansat volumul “Oarecum anacronic”, de Dan Petrușcă, într-un eveniment numit „Pasiunea Poeziei”, la care invitați speciali sunt Nora Iuga și Constantin Dram.

Participanţii vor avea ocazia, tot atunci, să urmărească un recital susținut de Cvartetul „Consonanțe” (Alexandra Elefterescu, Andrei Onofrei, Ștefan Epuran și Iulian Bolog) și un moment poetic cu actrițele Eliza Noemi-Judeu și Denise Ababei.



Vineri dimineață, lucrările de specialitate vor continua în sala multimedia a bibliotecii, iar seara, începând cu ora 19.00, la Filarmonica „Mihail Jora”, va avea loc un spectacol, la care invitaţi speciali sunt Sofia Vicoveanca şi Florin Piersic, într-un eveniment intitulat „Unirea bibliotecilor”, unde se va semna şi acordul de colaborare între bibliotecile din România, Republica Moldova și Ucraina.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri