20 mai 2024
ActualitateConducerile Poliției Județene Bacău și a Poliției Onești au fost demise VIDEO

Conducerile Poliției Județene Bacău și a Poliției Onești au fost demise VIDEO

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, miercuri, înlocuirea din funcţie a inspectorului şef al IPJ Bacău şi a adjunctului acestuia, precum şi a şefului Poliţiei Oneşti şi a adjunctului său, în urma dublei crime comise acest oraş.

„Am propus înlocuirea din funcție, atât a Inspectorului Șef al IPJ Bacău, cât și a inspectorului adjunct. De asemenea, am propus înlocuirea din funcție a coducerii Poliției Municipiului Onești”, a transmis Bode.



Acesta spune că sefii Poliției Bacău au minimalizat amploarea situației și nu au acționat corespunzător.

”Cel mai greu de acceptat este că, în urma unor intervenţii ale unor structuri ale MAI nu am reuşit să salvăm vieţile unor persoane aflate în pericol”, a afirmat ministrul.

”La comanda IPJ Bacău se afla adjunctul unităţii care s-a deplasat cu întârziere la faţa locului, minimizând importanţa evenimentului”, a precizat ministrul.

Conducerea IPJ Bacău nu a valorificat toate datele pentru a se aloca resurse multiple, a acuzat Lucian Bode.

Cu privire la modul de implicare a Poliţiei Municipale Oneşti, ministrul a afirmat că a fost ignorat trecutul autorului, iar reclamaţiile şi ameninţările anterioare nu au fost documentate corespunzător.

Conform lui Bode, comunicarea cu autorul, înainte de sosirea negociatorului, a fost defectuasă, ceea ce a contribuit la accentuarea stării de irascibilitate.

”Măsurile dispuse la faţa locului au fost deficitare. Conducerea Poliţiei Oneşti nu a tratat corespunzător solicitările negociatorului”, a mai precizat ministrul.

De asemenea, Bode afirmă că forţele au avut în dotare echipamentul necesar gestionrii unei astfel de situaţii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri