29 martie 2024
ActualitateCondamnare pentru Gabriela Mazilu, fostă directoare la CET Bacău

Condamnare pentru Gabriela Mazilu, fostă directoare la CET Bacău

Tribunalul Bacău a dat condamnările în dosarul în care Gabriela Mazilu, fostă directoare la CET Bacău, şi soţul acesteia au fost trimişi în judecată pentru cumpărare de influenţă, respectiv complicitate.

Instanţa a condamnat-o pe Gabriela Mazilu la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendare, pe un termen de încercare de 4 ani. Ovidiu Mazilu a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru complicitate, tot cu suspendare, dar cu un termen de încercare de 5 ani. Instanţa a dispus confiscarea de la cei doi a câte 70.000 lei (1/3 din 210.000 lei). Sentinţa nu este definitivă.

Potrivit rechizitoriului, “în vara anului 2010, SC CET SA Bacău şi SC Electrocentrale Oradea SA urmau să încheie contracte de transport pentru cărbunele achiziţionat de la Societatea Naţională a Cărbunelui Oltenia, contracte pe care inculpaţii Mazilu Gabriela şi Mazilu Ovidiu şi un om de afaceri (martor în cauză) au încercat să şi le adjudece prin intermediul unei societăţi controlate de acesta din urmă”.



Omul de afaceri ar fi luat legătura cu un consilier din Consiliul Judeţean Hunedoara care i-ar fi spus că are influenţă pe lângă conducerea centrală a unui partid politic şi îi poate asigura încheierea contractelor de transport, având în vedere că, la acea dată, primarii din Bacău şi Oradea făceau parte din aceeaşi formaţiune politică.

“Pentru a-şi exercita influenţa pretinsă, consilierul judeţean i-a cerut omului de afaceri suma de 500.000 de lei, bani despre care a afirmat că urmau să fie folosiţi de partid, solicitare pe care omul de afaceri le-a adus-o la cunoştinţă soţilor Mazilu Gabriela şi Mazilu Ovidiu şi cu care aceştia au fost de acord. Cele trei persoane au fost de acord atât cu remiterea acestei sume cât şi cu plata unui avans de 50.000 de euro”, arată procurorii DNA.

Pentru a obţine banii ceruţi ca avans, se mai spune în rechizitoriu, Gabriela Mazilu, în calitate de director economic al CET Bacău, ar fi dispus plata unor datorii pe care această societate le avea către o firmă a omului de afaceri.

“În luna septembrie 2010, cei doi inculpaţi şi omul de afaceri au remis consilierului judeţean, în patru tranşe, suma totală de 210.000 lei. Deşi acesta a afirmat că a efectuat toate demersurile la care s-a angajat, cele trei persoane nu au reuşit să încheie contractele de transport cărbune respective”, precizează DNA.

Gabriela şi Ovidiu Mazilu mai au pe rolul instanţei un alt dosar în care au fost trimişi în judecată pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri