25 aprilie 2024
CulturăConcert eveniment

Concert eveniment

Ediţia 39 a Festivalului Internaţional „Enescu – Orfeul Moldav” se deschide la Sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora” cu un concert – eveniment. La pupitrul orchestrei băcăuane se află maestrul Petre Sbârcea, dragul nostru senior moldovean, născut din întâmplare la Segarcea, un muzician a cărui cultură, nobleţe, carieră plină de succes continuă să ne cucerească.

De o modestie caracteristică marilor spirite, cu umor şi răbdare, aduce în faţa orchestranţilor adevărata şcoală muzicală, cea onestă, netrucată şi neîmpopoţonată cu artificii facile, pe care a deprins-o de la Sergiu Celibidache şi mai apoi, când s-a perfecţionat în Franţa şi Statele Unite. Nu o să povestim despre nenumăratele concerte pe care le-a condus la orchestrele din ţară şi din lume.

O să ne oprim doar la puterea modelului pe care-l reprezintă şi la faptul că, împărtăşind din vasta sa experienţă, la 86 de ani este chemat să ţină cursurile de dirijat la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj, unde a şcolit mulţi tineri, actualmente nume sonore ale artei dirijorale. Gabriel Bebeşelea – care a câştigat prestigiosul concurs patronat de Bernard Haitink, Festival am Ostern, în Elveţia, fiind selectat din 300 de dirijori este, în acest moment, cel mai cunoscut elev al lui Petre Sbârcea. Câţiva dintre discipoli au fost prezenţi şi pe scena Ateneului, în Bacău: József Horváth, Lubnan Baalbaki, Matei Pop, Vlad Eniu etc.



Astăzi, la repetiţie, P. Sbârcea, care a activat ca dirijor şi director la Opera din Cluj şi Filarmonica din Sibiu, rememora cum a fost acasă la Mihail Jora, în strada Silvestru, la etajul I. Amintiri preţioase, care ne pregătesc pentru interpretarea, în primă audiţie a două lucrări: Suita a III-a pentru orchestră, Săteasca, o amplă şi dificilă lucrare ce evocă satul natal, compusă de George Enescu în anul 1938, după ce definitivase opera Oedipe.

A doua lucrare, în premieră, este interpretată de Mihai Ungureanu – binecunoscut şi apreciat pianist, care ne prezintă Dansurile româneşti pentru pian şi orchestră ale lui Dinu Lipatti. Alături de aceste lucrări, Preludiul la actul I din Lohengrin de Wagner şi nemuritorul Till Eulenspiegel de Richard Strauss. Un concert ce se anunţă de referinţă.

Ozana Kalmuski Zarea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri