Din aceeaşi familie
Pare ciudat, dar rude cu con-lectura sunt din punctul de vedere al prefixului colega, colegiu sau colector, care în latineşte se scriau cu doi l în faza finală: collega, -ae „coleg, confrate”; collegium, -ii „colegiu, asociaţie”; collector, -oris „condiscipol, coleg de şcoală”. Iniţial prefixul avea forma con-, dar prin asimilare, l de la începutul radicalului l-a „înghiţit” pe n din con-, obligându-l să fie identic cu el. Dar despre alte înrudiri… lectoriale, ne permitem să discutăm într-o nouă ediţie a rubricii noastre, întrucât suntem datori a răspunde unui cititor.
Con-lectura sau lectura publică şi ecoul ei
După apariţia pe site-ul cotidianului „Deşteptarea” a primei părţi din acest articol, am primit o interesantă luare de poziţie aparţinând profesorului de limba şi literatura română Constantin Mihai (n. 1947), din satul Dârvari, comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova, pe care o reproducem aici.
(Ioan Dănilă)
Pro…a citi!
Acum, grație grijii Celui de Sus pentru sănătatea mea și celor peste 40 de ani de locuitor la catedră, pot face o scurtă ochire retrospectivă privind…a citi:
- Cine dorește scaunul de la catedră trebuie întâi să treacă „proba cititului”, care să fie eliminatorie la începutul dorinței!
- Fonfăiții nu au ce căuta la catedră, mai ales dacă au avut proasta inspirație „să să facă dă română”.
- Analfabeții funcționali sunt produsul unor analfabeți funcționali de la catedră, căci dacă după „lectura model”, elevii nu răsuflă ușurați, după ce și-au ținut respirația, „modelul” e paralel cu cei din bancă.
- Lectura orizontală e letală pentru înțelegerea textului, căci „a citi” nu înseamnă „a descoperi literele”.
- Dacă iubești vocația de profesor și, printr-un accident, ai ajuns la catedră, nu ai decât o alternativă: fie înveți să citești, fie…altă meserie! Jumătățile de măsură nu au ce căuta aici dacă ne pasă pe mâinile cui lăsăm scumpa noastră limbă.
Mă uit azi la unii dintre profesorii de limba română și mă întreb, retoric: ce caută la catedră? I-am întrebat pe câțiva dacă au făcut practică pedagogică și m-au privit ca pe un extraterestru. Am priceput că nu i-a învățat nimeni… să citească!
În ceea ce mă privește, se cuvine a mulțumi dascălilor mei… de citire Alexandru Galitz (învăţător la Şcoala Primară din satul meu natal, Coslegi, comuna Valea Călugărească), Stela Cerneanu (profesoară la Şcoala Generală din comuna Valea Călugărească), Gheorghe Milica (profesor la Şcoala Medie „I.L. Caragiale” din Ploieşti) și, cu asupra de măsură, DOAMNEI MARIA GABREA (universitarul de gramatică de la Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău, în anii ʼ70), care m-au învățat… a citi! Dacă am reușit a trimite către cei din bancă sensibilitatea textului, respectând semnele de punctuație, este marele lor merit.
A nu-i învăța pe elevi să citească e crimă împotriva limbii române și una dintre cauzele majore ce stau la baza insuccesului școlar. Dacă nu ne pasă…, e bine cum e!
Prof. Constantin Mihai
