Complexul Turistic „Mario” a împlinit 10 ani

La intrarea în Moineşti, dinspre Bacău, te întâmpină unul dintre cele mai mari şi frumoase complexe turistice din Moldova. Desfăşurat pe opt hectare, totul este construit, rânduit, amenajat cu bun gust şi funcţional, iar întreaga arhitectură poartă semnătura unui om tânăr, curajos, modest, instruit, absolvent a două facultăţi. A terminat mai întâi Facultatea de Inginerie la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău şi pe cea de Drept, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, urmată din necesitatea de a şti să „navigheze” prin hăţişurile legislative din România. A finalizat şi un master în Managemenetul Afacerilor, iar din toamnă, va deveni doctorand la Universitatea „Vasile Alecsandri”. Totul a început în 2007, iar pe 2 noiembrie 2008, s-au deschis deja restaurantul şi pensiunea, care aveau să devină „centrul de comandă” al viitorului Complex „Mario”. La unul din multele evenimente organizate aici, sâmbătă, 11 august 2018 – Festivalul maşinilor tunate „Low N’ Slow Summer Fest!”, găzduit şi sponsorizat de Complexul „Mario”, l-am cunoscut pe proprietarul acestei impresionante investiţii din zonă, Valeriu Marian Andrei.

„Aveam 26 de ani când am pornit această afacere. Tot ce vedeţi aici este conceput de mine şi construit cu propria firmă de construcţii, în 10 ani. Am terminat Ingineria şi Dreptul şi mă ocup de turism! A fost foarte greu la început, tânăr, fără experienţă, eram necunoscut instituţiilor bancare, dar poate aşa a fost mai bine. Investiţia a pornit cu surse proprii, cu surse atrase (credite) şi fonduri europene. Mi-au fost mereu aproape mama mea, de la care moştenesc ambiţia şi disciplina, soţia, o bună organizatoare şi mamă devotată, care lucrează tot aici. Noi răspundem unei nevoi sociale, venind în sprijinul comunităţii cu o gamă diversă de servicii. La «Mario« se pot organiza petreceri private, aniversări, botezuri, reuniuni de afaceri, nunţi, festivaluri, oferim cazare pentru sportivi etc. Am găsit nişa şi am investit.”
Valeriu Marian Andrei, proprietarul Complexului „Mario”



În 10 ani, Complexul Turistic „Mario” a crescut ca năzdrăvanul din poveste. Cu muncă, responsabilitate şi pasiune, devenind cel mai mare, frumos şi atractiv complex turistic de pe Văile Tazlăului şi Trotuşului.

Saloanele, perlele complexului

După restaurant (150-180 de locuri) şi pensiune au urmat o vilă turistică şi un hotel cu o arhitectură modernă, catalogat cu 3 stele, care are 100 de camere duble, cu toate facilităţile unei asemenea locaţii. În acelaşi perimetru, după o geometrie aparte, înconjurate de verdeaţă, flori şi lumini, au fost finalizate mai multe saloane: „Mario Events” (200 de locuri), spaţios, cu mobilier de cea mai bună calitate, mochetat şi un design demn de marile saloane bucureştene. Apoi Saloanele „Helen”, cu 200 de locuri, și „Mario Ballroom”, perla complexului, cu 450 de locuri.

„Alte două saloane, gemene, îmi sunt foarte dragi, le-am denumit după prenumele copiilor mei. Este vorba de «Antonia» şi «Nicolas», fiecare cu câte 200 de locuri. De altfel, şi denumirea complexului vine de la primul prenume al fiului meu – Mario Nicolas. Copiii vor creşte mari şi, cine ştie, poate îmi vor urma exemplul, lucrând în turism sau alte ramuri adiacente. Saloanele sunt personalizate şi pot oferi doritorilor seri minunate, împreună cu familiile sau cu prietenii. Toate sunt dotate cu bucătării şi cele mai moderne echipamente de sonorizare şi întrunesc toate normele ISU, asigurând protecţie maximă”, precizează proprietarul, în continuarea periplului nostru prin marele şi modernul Complex „Mario”.

„MARIO este proiectul meu de suflet”

Surprizele ni se dezvăluie la tot pasul, 2 săli de conferinţe, una cu 50 şi alta cu 25 de locuri, care se pretează la organizarea de workshop-uri, tubelight-uri, evenimente corpore. Aleile largi, străjuite de stâlpi ingenioşi pentru iluminat, specii rare de arbori, verdeaţa, multă verdeaţă şi flori, ne poartă paşii spre Grădina de vară, umbrită de arbori ornamentali, cu servire rapidă şi stilată, cât şi la Piscină, o atracţie a verii pentru moineşteni şi nu numai, cu şezlonguri, duşuri şi băi. În apropiere se află amenajat un teren de fotbal cu nocturnă.

„Ne adresăm populaţiei din municipiul Moineşti, din localităţile învecinate, din alte oraşe. În acelaşi timp, organizatorii diferitelor manifestări au posibilitatea să viziteze obiectivele turistice din apropiere, Slănic Moldova, Salina Tg. Ocna, Complexul Muzeistic de la Tescani, cel de la Comăneşti, Băile de la Moineşti, dar şi frumoasa Vale a Trotuşului. Pe lângă cazare şi masă (avem o bucătărie excelentă), Complexul nostru dispune de o parcare nouă, modernă, sigură, cu aproximativ 1500 de locuri. Am finalizat-o anul acesta, deoarece a devenit o necesitate: a crescut gradul de adresabilitate. La ora aceasta, am încheiat programările pentru 2019 şi lucrăm pentru 2020. Este proiectul meu de suflet, pe care doresc să-l dezvolt”, mai spune Marian Andrei.

Pe planşetă şi în strategia de dezvoltare pe termen scurt şi mediu se află construirea unei Săli Polivalente, a unui centru de recuperare pentru sportivi (aici se vor organiza concursuri şi competiţii de handbal, baschet şi fotbal). Şi acum, în complex se află sportivi de la cluburi importante din ţară.

Periodic, aici se organizează competiţii, cupe, cum au fost Cupa „Mario”, la handbal feminin, junioare, în colaborare cu Complexul lui Ionuţ Iftimoaie din Comăneşti, Cupa „Mario” la baschet şi baby baschet, în colaborare cu Primăria Moineşti, dotate cu premii importante, oferite de „Mario”. Andrei Valeriu Marian crede în steaua lui, este optmist, calculat şi întreprinzător. Studiază piaţa, modificările în cerinţele posibililor clienţi, dar şi structura veniturilor. Se dezvoltă în ultimul timp turismul medical, promovat de managementul performant al Spitalului din Moineşti, de care beneficiază toate unităţile de profil din zonă, inclusiv Complexul „Mario”, activitate care va creşte în anii următori, odată cu modernizarea Staţiunii balneo din Moineşti şi diversificarea serviciilor medicale, după cum ne mărturiseşte gazda noastră.

„Vrem să rebrenduim întreaga activitate. Avem idei, avem proiecte, ne situăm într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. Cu zeci de ani în urmă, Moineştiul era staţiune turistică. Aici a venit şi pictorul Ştefan Luchian, care a spus ceva extraordinar, pe care îl ţin minte şi vreau să devină iar de actualitate: «Frumosul, spunea artistul, este un biet cuvânt searbăd, pe lângă frumuseţea scânteietoare a Moineştiului». Cum să nu te îndrăgosteşti de Moineşti! De aceea invit la noi, la Complexul «Mario», pe toţi cei care doresc să petreacă împreună cu familiile, cu prietenii, ne bucurăm să-i avem oaspeţi pe cei care îşi unesc destinele, tineri şi mai puţin tineri, care îşi sărbătoresc onomastica sau naşterea unui copil. Suntem mereu în slujba comunităţii, avem un management flexibil, astfel ca oaspeţii noştri, consumatorii, în general, să fie mulţumiţi, să plece cu bucuria că au petrecut o zi, o seară, de neuitat.”

Valeriu Marian Andrei

Poziţionare geografică: Complexul Turistic „Mario” se află la 50 de km de Bacău, 55 km de Piatra Neamţ, 50 km de Oneşti, 12 km de Comăneşti.

Contact: Telefon: 0744.117.717.
E-mail: [email protected]
Pensiunea Mario facebook

Complexul „Mario”, gazdă şi sponsor al Festivalului maşinilor tunate

De cum am ajuns în Moineşti, sâmbăta trecută, la ora 14.00, atenţia ne-a fost atrasă de zgomotul maşinilor turate, de agitaţia din marea parcare de la Complexul Turistic „Mario”. Maşini, multe maşini, de toate mărcile, autohtone şi străine. De la bătrâna Dacie, transformată, dichisită, de nu o mai recunoşteai, dacă nu erai atent la sigla iniţială, până la mărci celebre, ieşite de pe porţile firmelor de renume, care au invadat străzile şi autostrăzile din România. Proprietarii fac ultimele retuşuri, ridică capotele, să se vadă mândreţea de motor, lustruiesc jantele, verifică sofisticatul sistem audio. Curioşii se înghesuie să vadă maşinile, cunoscătorii cer informaţii, discută, se minunează.

A început prima ediţie a unui eveniment în premieră pentru Moineşti:”Low N’ Slow Summer Fest 2018”.

Organizat de Asociaţia Club Rolling Low Moineşti, ai cărei membri sunt împătimiţi şi pasionaţi de maşini, motoare, de tuning auto, proprietari sau experimentaţi specialişti în personalizarea lor. Pentru neiniţiaţi, tunningul este una, transformarea este alta, aveam să aflu de la un braşovean, care a venit la festival cu două maşini. Atmosferă de mare eveniment, muzică pe măsură, public numeros. Sosesc în continuare alte maşini, din alte oraşe din ţară. Fiecare este îndrumat la locul repartizat, iar de la Comandament primeşte tichetul de participare şi camera de la hotel. Festivalul s-a desfăşurat timp de două zile, 11 şi 12 august.
Preşedintele asociaţiei este Ionuţ Coboroşanu, care abia reuşeşte să se rupă câteva minute pentru a sta de vorbă.

“Este prima ediţie, este primul eveniment de acest gen organizat de asociaţia noastră, este, de altfel, premieră şi pentru Moineşti. Suntem un club tânăr, înfiinţat în 2015, cu doar trei maşini, însă avem ceva experienţă, am participat, împreună cu colegii mei, la mai multe festivaluri din ţară. Ne-am dori să fie la nivelul celor mai bune, cu tradiţie, la care am fost. Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul total al domnului Andrei Valeriu Marian, proprietarul acestui extraordinar complex turistic, care ne-a oferit parcarea, ca loc de desfăşurare, cazare şi masă, precum şi acces la celelalte facilităţi, piscină, grădina de vară, sală de conferinţe”, spune Ionuţ Coboroşanu.

Organizatorii, pe lângă preşedintele asociaţiei, i-am numi aici şi pe Bogdan Andruşcă, pasionat şi proprietar de maşină, pe care a personalizat-o după criterii, dacă nu secrete, greu de explicat unui neiniţiat, dar şi pe Sebastian Rândaşu, au invitat la festival peste 100 de proprietari de asemenea maşini din toată ţara, de la Rădăuţi, la Braşov şi Timişoara. La ora de deschidere erau venite deja 90 de maşini şi mai erau aşteptate şi altele.

„Chiar dacă suntem diferiţi, ne-a adunat pasiunea pentru maşini, pentru a le personaliza după inima şi sufletul fiecăruia. Sigur că este o pasiune costisitoare, însă atunci când îţi iubeşti maşina, banii nu mai contează. Dacă tot m-aţi întrebat, sunt pasionaţi care au investit şi de trei ori costul maşinii, într-o «operaţie» estetică sau mecanică, numai o pernă de aer costă 2000 de euro”, ne spune Bogdan Andruşcă.

Încep prezentările, fiecare participant aduce în prim plan maşina şi modificările aduse, explicaţii tehnice, tipuri de maşini, de piese, motoare, jante, apărători, parametri tehnici iniţiali şi actuali.

„Am venit cu un Mercedez W 210, maşina este pregătită pentru aer batall, de competiţie, are perne de aer, o maşină care dansează, cum s-ar spune. Maşina nu mai are nimic original, are jante slr, are suspensie cu aer individuală battel, cu două butelii de 30 de litri, două compresoare profesionale. Am instalat un sistem audio de concert, plus alte modificări. Pasiunea mea a început în 2010, când mi-am cumpărat un primul meu BMW F 30, un «ursuleţ F30», din ‘86. Merg la aproape toate evenimentele care se organizează în ţară, cum abia este începutul, nu pot să fac o apreciere asupra celui de aici, însă după cum a pornit, sper să fie super. Vreau să cunosc oamenii, concursurile, oamenii contează, maşinile, pentru noi, trec pe locul doi.”
Alexandru Bogdan, Rădăuţi – Suceava

„Este prima ediţie şi am văzut că băieţii s-au străduit să reuşească. Până acum este frumos, destul de reuşit. Am venit cu două maşini, două Golf 3, un Cabrio şi un Coupe, în patru uşi. Una este originală, din 1995, n-am intervenit deloc asupra ei, doar o suspensie reglabilă şi nişte jante. Cabrioleta este făcută de la zero, până la ultimul şurubel, este 28 VR 6, generaţia de top, 176 de cai la bază. Are suspensie reglabilă, sistem de frânare de Porche, jantele tot de Porche, multe detalii care sunt apreciate de cunoscători, cum sunt farurile fabricate în ediţie limitată, proiectoarele, foarte rare, sistemul de frânare cu pistonaşe, cu discuri ventilate, jante modulare etc. Pasiunea a întrecut orice limită şi sunt foarte fericit.”
Lucian Oltei, Săcele – Braşov

Primul concurs, desfăşurat în deliciul publicului, care a asaltat pur şi simplu parcarea de la „Mario”, a fost „Lowest ride static şi airride”, apoi de ţinut janta şi altele. Seara s-a organizat o petrecere privată la Piscină. Duminică, de la ora 10.00, festivalul a continuat cu prezentarea altor maşini, iar de la ora 13.00, s-a organizat festivitatea de premiere a câştigătorilor concursurilor.

Pe lângă sponsorul principal care a fost Complexul Turistic „Mario”, au mai contribuit la organizare şi Vicoda Print, Propolish, Auto Car, Salon F şi, evident, DJ Ambărush.

Un eveniment inedit, organizat ca la carte. O primă ediţie reuşită, ca o bază de pornire pentru multe alte ediţii, în anii care vin.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"