9 mai 2024
SportColtul talentelor: Eugen Carnu, un deschizator de drum

Coltul talentelor: Eugen Carnu, un deschizator de drum

La 13 ani, Eugen Cârnu este unul dintre putinii juniori bacauani care incearca sa tina steagul sus in tenisul de masa national. Elev in clasa a sasea a Scolii "Mihai Dragan", Eugen a inceput tenisul de masa inca de la vârsta de sapte ani, la sugestia tatalui sau, Eugen Cârnu senior, care este presedintele "Asociatiei Tenis Club 60". Rezultatele nu au intârziat sa apara si, dupa ce s-a impus la "Cupa Iasiului", mezinul familiei Cârnu s-a incununat cu titlul de campion judetean la categoria sa de vârsta. In urma cu o luna si jumatate, Eugen Cârnu a reprezentat Bacaul la Campionatul National de la Târgu-Secuiesc, unde a luat contact, in premiera, cu rigorile unei competitii de un asemenea nivel. "Se putea si mai bine, insa, per total, a fost un debut national incurajator, mai ales ca fiul meu a avut in fata adversari superiori atât ca vârsta, cât si ca experienta. Mai mult ca sigur ca, la urmatoarea participare nationala, rezultatele vor fi imbunatatite", a declarat Eugen Cârnu senior, care spera ca "Asociatia Tenis Club 60" sa gaseasca in viitor cât mai multi adepti: "Portile clubului sunt deschise tuturor, iar dorinta noastra este ca tenisul de masa sa devina un sport reprezentativ si pentru Bacau". (D.S.)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri