25 aprilie 2024
ActualitateColegiul „Ferdinand I” a împlinit 150 de ani

Colegiul „Ferdinand I” a împlinit 150 de ani

– în aceste zile, 20 – 24 noiembrie, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău sărbătorește, în cadrul Programului „Săptămâna altfel”, 150 de ani de la înființare
– cu această ocazie, s-a deschis seria manifestărilor reunite sub titlul „Ferdinand 150”, un proiect cultural- educativ, organizat în parteneriat cu Primăria Bacău
n primele activități au fost derulate ieri, cu dezvelirea unei plăci omagiale, o conferință și un concert aniversar la Ateneu

Curtea interioară a Colegiului „Ferdinand I” a fost arhiplină luni dimineață, la exact 150 de ani de când au început cursurile în această unitate de învățământ. Pe 20 noiembrie 1867 a fost prima zi de școală a Gimnaziului Clasic, așa cum se numea la acea vreme. După un secol și jumătate de activitate, elevii colegiului băcăuan, împreună cu profesorii, sărbătoresc tradiția și excelența.

Activitățile dedicate acestui eveniment au debutat cu un TeDeum pentru dezvelirea unei plăci omagiale dedicată împlinirii a 150 de ani de învățământ. Momentul, pregătit special de profesorii de religie ai colegiului, prof. Gabriela Ciuche și pr. Bogdan Neacșu, a fost susținut de un sobor de preoți condus de I.P.S. Ioachim Băcăuanu.



Au mai participat la acest eveniment viceprimarul Dragoș Ștefan, fost elev al liceului, inspectorul general de la Inspectoratul Școlar Județean prof. Florin Lazăr, fost elev al liceului, alți reprezentanți ai administrației locale, părinți ai elevilor și foști profesori.

Colegiul Ferdinand

În sala de conferințe a Direcției Agricole, o parte dintre elevii colegiului au avut întâlnire cu conf. univ. dr. Sorin Mihalcea, arhidiacon la Iași, care a vorbit tinerilor despre responsabilitate. Elevii rămași la sediul colegiului au avut un dialog cu 12 preoți din Bacău, care a cuprins discuții despre viață, tentații și adolescență. Tot în cadrul activităților de luni, Filarmonica „Mihail Jora” a pregătit un concert aniversar, sala Ateneului fiind arhiplină.

Program aniversar amplu

Despre programul din această săptămână aniversară a Colegiului „Ferdinand I” am primit detalii de la prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct al unității de învățământ. Ziua de azi va fi una plină. De la ora 10.00 este programată Conferința „Absolventul de succes”, care va fi susținută de conf.univ.dr. Mădălina Vătămănescu, șefa de promoție a liceului în 2002, actualmente profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice la Universitatea din București.

„Tot marți, 21 noiembrie, de la ora 11.00 vom avea un quiz, un concurs pe clase despre istoricul școlii și vom pregăti împreună cu elevii un panou Ferdinand 150. Va urma un concurs de discurs public în limbile engleză și franceză, precum și un curs de educație financiară.

Miercuri, de la ora 9.00, va avea loc prima ediție a simpozionului Ferdinand I «Ferestre educaționale între tradiții și modernitate», iar joi va fi unul dintre cele mai importante momente ale aceste săptămâni – ReGala Ferdinand, în care vom premia elevii și profesorii care au avut performanțe în anul școlar trecut (ReGala Ferdinand va avea loc la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, joi, 23 noiembrie, de la ora 11.00 – n.r.).

Vineri am invitat foștii profesori ai liceului la o întâlnire – dialog între generațiile de profesori, întâlnire ce se va derula la Teatrul Municipal Bacovia.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri