Am publicat săptămâna trecută cazul unei societăţi desfiinţate, 500 locuri de muncă pierdute şi milioane de euro duse pe Apa Sâmbetei, urmare a unui denunţ mincinos făcut de un organism menit să descopere fraudele – OLAF -, şi însuşirii fără discernământ de către autorităţile române a respectivului denunţ. Nici o răspundere pentru prejudiciul creat acţionarului şi, nu în ultimul rând, prejudiciul creat statului prin desfiinţarea unui contribuabil de talia unui astfel de angajator. De aceea, credem, riscul repetării situaţiei e iminent, atâta vreme cât nimeni nu dă socoteală.
Se apropie Căciunul şi începe vânătoarea… şi nu sunt bani la buget. Cunoaştem refrenul şi micii contribuabili ştiu ce îi aşteaptă. Vi se pare cunoscut scenariul „DGAF/ANAF efectuează un control inopinat. După terminarea controlului, se stabilesc creanţe fiscale cu interpretări la limita legală, toate în favoarea statului, se emit decizii de măsuri asigurătorii, se sechestrează, se popresc conturile, se trimit adrese de înfiinţare a popririi la partenerii de afaceri, activitatea firmei fiind practic blocată, reputaţia fiind pătată. Angajaţii nu mai pot fi plătiţi şi pleacă. Firma, în cel mai bun caz, intră în insolvenţă. Firma se adresează pentru ridicarea sechestrului. Firma se adresează cu plângere penală împotriva abuzurilor inspectorilor, care se soluţionează, de regulă cu NUP de acelaşi parchet către care a făcut sesizarea DGAF.”
Parchetul demarează cercetări penale, arestează administratorul, directorul financiar, contabilii, emite sechestre penale peste cele deja instituite de Finanţe. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, de regulă, nu are o pregătire economică, dispunând arestarea. Şi dacă firma nu are probleme, şi atunci are, are pentru că fie unul dintre partenerii săi din amonte, ori din aval nu şi-a plătit TVA-ul, ori e de negăsit, şi atunci e jupuit cel găsit, care e contribuabil onest.
Or, urmare a legislaţiei stufoase şi impredictibile i se dă ce interpretări vrea organul fiscal. Numai în primele trei luni din acest an, prin opt acte normative, au fost modificate/completate 120 de articole din Codul fiscal. Deci 1,3 modificări pe zi calendaristică, în condiţiile în care la 1 ianuarie 2018 a intrat în vigoare şi Ordonanţa de Urgenţă nr. 79 din 8 noiembrie 2017, prin care alte 97 articole din Codul fiscal au fost modificate/completate. De asemenea, în primele 90 de zile ale acestui an, cadrul legislativ a fost major modificat, fiind adoptate 835 de acte normative, peste 45% din legile şi ordonanţele adoptate afectând direct şi semnificativ întreprinderile, inclusiv IMM-urile (legislaţia fiscală, declaraţiile şi contribuţiile obligatorii, etc). Ultima modificare de natură fiscală, dacă până la data publicării nu se modifică schimbarea e Hotărârea nr. 874/2018 din 9 noiembrie 2018 pentru completarea titlului VIII „accize şi alte taxe speciale” din normele metodologice de aplicare a legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 954 din 12 noiembrie 2018.
Revenind însă la subiect, intrarea în faliment a firmei nu presupune încetarea hăituielii. Fiscul se înscrie la masa credală a societăţii falite. De regulă, în situaţiile enunţate mai înainte, e creditor majoritar şi hotărăşte angajarea răspunderii personale a administratorului statutar pentru aducerea societăţii în stare de insolvenţă. Deşi, cum spuneam mai sus, falimentul s-a datorat altor factori.
Dacă fiscul nu e majoritar în procedură, emite o decizie de angajare a răspunderii personale a administratorului societăţii pe Codul de Procedură Fiscală. Asta nu înseamnă că dosarul penal nu îşi urmează cursul. În egală măsură şi contestaţia formulată de administratorul hăituit, împotriva actului fiscal, se judecă în instanţa de contencios.
Ceea ce înseamnă că până când instanţa, printr-o hotărâre irevocabilă, nu va stabili corectitudinea actului de control şi deciziei de impunere aferente, valabilitatea lui e sub semnul incertitudinii. Chiar dacă e titlu executoriu. Dar dacă valabilitatea actului e sub semnul incertitudinii, cum se pot demara procedurile de desfiinţare a unei societăţi şi a destinului unui om, ori poate a întregii sale familii?
La noi se poate, pentru că… nimeni nu dă socoteală. Ce ne facem însă atunci când se ajunge la situaţia ca parchetul să constate că nu există infracţiune după ani de cercetare, timp în care ANAF refuză să finalizeze actele ulterioare de verificare pentru a restitui societăţii dreptul de deducere al TVA-ului, iar lunar îi aplică sechestre pentru că societatea (în aşteptarea compensării TVA-ului său la care are dreptul) nu are alte resurse de a plăti şi intra în faliment?
Până unde se întinde dreptul de apreciere al organului fiscal, aşa cum spune Codul de Procedură Fiscală şi unde începe abuzul de drept? În legislaţia noastră, abuzul procesual poate fi sancţionat cu amendă, abuzul de drept NU, pentru că nu avem o reglementare. „Acolo unde dreptul încetează începe abuzul”, spunea în anii 20 un teoretician al dreptul, Marcel Planiol. Însă Planiol nu a cunoscut legislaţia noastră fiscală. Dacă ar fi luat contact cu ea probabil formula de mai sus ar fi avut alt conţinut „acolo unde se aplică legea fiscală, dreptul încetează”.
Statul oferă dobândă mai mare
Simţeam că ceva e în neregulă. Un director de sucursală, a unei bănci din urbea noastră, îmi spunea că are cea mai bună dobândă la depunerile pe termen de un an, respectiv 3,5%. Misterul s-a împrăştiat după ce în dimineaţa redactării prezentului material am verificat programul legislativ, pentru eventuale completări.
Aşa cum am intuit, în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice s-a aprobat prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale „Poşta Română”.
În acest sens a fost emis Ordinul Nr. 3648/2018 din 23 nov., privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate populaţiei. Orice persoană poate achiziţiona în limita sumei de 200.000 ron respectivele titluri, cu o dobândă de 4,5% pe an. Maturarea titlurilor e de 2 ani, dată la care sunt răscumpărate de stat. (Mai rămâne o întrebare, care e ţinta de inflaţie în cei doi ani?)
Jurist Adrian M. Ionescu
