26 aprilie 2024
Cultură(CO)INCIDENTAL HISTORIES, rezidență de dans contemporan

(CO)INCIDENTAL HISTORIES, rezidență de dans contemporan

Păstrând continuitatea firească a proiectelor de dans contemporan, Centrul de Cultură„George Apostu” Bacău derulează, derulează, în perioada aceasta, până pe 30 august, un program de rezidențe artistice inițiat de Fundația „Gabriela Tudor”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în care urmează a fi implementat proiectul (CO)INCIDENTAL HISTORIES, propus de Gina Șerbănescu și Andreea Belu.

(CO)INCIDENTAL HISTORIES este un proiect bidirecțional, focusat, pe de o parte, pe trasarea tiparelor istorice similare dintre două spații culturale (Portugalia și România) și, pe de altă parte, pe găsirea modalităților de a încorpora punctele de întâlnire dintre cele două istorii ale dansului, în cadrul aceluiași demers artistic, aceluiași spectacol.

Proiectul este inițiativa dramaturgului, criticului și cercetătoarei în domeniul dansului contemporan Gina Șerbănescu și a coregrafei și dansatoarei Andreea Belu, care și-au propus ca obiectiv sublinierea, în teorie și practică, a legăturilor deja existente între dansul contemporan portughez și cel românesc și materializarea acestora într-un demers artistic bazat pe un proces de investigare a paradigmelor sociale, artistice și istorice care au condus la manifestări similare în spații și contexte socio-politice aparent foarte diferite.



Rezidența de dans contemporan se va finaliza cu un work-in-progress, ce va avea loc în data de 28 august 2020, la Centrul de Cultură „George Apostu”.

(CO)INCIDENTAL HISTORIES

Dramaturgie: Gina Șerbănescu, Concept coregrafic și interpretare: Andreea Belu, Compoziție muzicală: Alexandros Raptis, Foto: Alina Ușurelu

***

Gina Șerbănescu este Doctor în Filosofie, titlu obținut la Universitatea București. Este cronicar de dans pentru Dilema veche, Observatorul Cultural, Teatrul azi, Scena.Ro, Art Act Magazine, LiterNet.ro. A participat la programul Moving Dialogue New York, un schimb cultural între artiștii români și cei americani, inițiat de Dance Theatre Workshop, Fundația Gabriela Tudor și Movement Research New York.

A participat (la propunerea Asociației 4 Culture) în cadrul programului Critical Endeavour, în contextul festivalurilor WorkingTitle Bruxelles și ImpulsTanz Viena.

A realizat dramaturgia coregrafică şi asistenţă dramaturgică pentru rezidenţii Jardin d’Europe din Danemarca, Croaţia, Bulgaria, Marea Britanie, Suedia, Belgia, Ungaria.

Este autoarea cărților Dansul Contemporan-Sensuri ale corpului (2007), publicată de Centrul Național al Dansului și Fundația Camil Petrescu, Trixy Checais-Cartografia Zborului (2015), publicată de Editura Eikon și Centrul Național al Dansului București. În 2004 a fost dramaturg în cadrul proiectului „Anti-GONE – It’sme”, coregrafiat de Galina Borissova (BG). Proiectul s-a desfășurat la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, în contextul rezidențelor „E-Motional/ ArtistNe(s)t”, organizate de Fundația „Gabriela Tudor”.

***

Andreea Belu este coregrafă și interpretă de dans contemporan, activitatea ei fiind condusă de interesul pentru educarea conștiinţei corporale, dezvoltarea inteligenţei corpului prin pregătirea lui pentru diversitatea schemelor de mișcare. A absolvit studiile de licență și master la secția de coregrafie a Facultății de Teatru a U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” din București și a programului de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, tot în București. Predă dans contemporan, Contact Improvisation, Pilates și Yogade peste 10 ani. De-a lungul anilor, a colaborat ca performer, profesor și student cu Centrul Național al Dansului din București, Asociația 4Culture, Fabrica de Pensule, The Workshop Foundation (Ungaria), North Karelia College (Finlanda), Universitatea de Arte din Târgu Murteș, Tangaj Dance Collective, Teatrul German de Stat din Timișoara. Este co-coordonator al proiectului +2017 [despre corp, iubire și dans contemporan] și al platformei Dance Cloud. Creează mișcare scenică pentru piese de teatru, colaborând cu instituții ca: Teatrul Szigligeti Oradea, Teatrul Național București, Teatrul Metropolis, Teatrul Matei Vișniec Suceava.

Programul cultural pentru anul 2020 al Centrului de Cultură „George Apostu”se desfăşoară sub genericul „Artă, Cultură, Tradiție – Călătorii spre eternitate”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri