7 mai 2024
OpiniiEditorialCocktailul analfabeto-golănesc

Cocktailul analfabeto-golănesc

Un Cititor are o problemă. Zice că-l atacă o haită turbată, specială, constituită din bipezi care, fraudulos, se autonumesc oameni. C-o haită turbată normală, formată din câini, zice cititorul, s-ar descurca, dar haita asta,  cu ușoare urme umane, este mai periculoasă… I-am cerut detalii despre membrii haitei. Mai ales moral, caracterial, îmi mai spune dânsul, sunt analfabeți. În plus – asta mai lipsea! – sunt percepuți la nivelul comunității lor ca fiind niște golani. O, îi zic eu, asta e grav! Cel mai periculos cocktail pe care-l cunoșteam era cel numit Molotov. Acum îmi dau seama că noul cocktail, analfabeto-golănesc, este mai periculos decât invenția lui Molotov… Mi-a spus asta și acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: ,,Pentru unii, democrația înseamnă libertatea de a fi analfabet, prost, tupeist, arogant dar aflat la putere!”

Îl liniștesc însă pe cititor, spunându-i că acest cocktail – A.G. îl numesc eu – nu este periculos pentru el. Aruncat asupra altora, A.G. nu produce deranj în ființa acestora, decât dacă este acordată importanță lătratului agresiv. A.G. va produce mare deranj în ființamizerabilă a golanilor analfabeți. Ușor, ușor, veninul din suflul exploziei se va așeza peste sufletul lor scârnav, cu duhoare de hazna publică părăsită. Veninul le va roade până și sufletul-stârv, așa cum numai criminalilor li se întâmplă. O vor lua razna unii dintre ei, bătând cruci publice, întru iertare, cerșind milă și din partea celor pe care cred că i-au putut urgisi. Li se va râde însă în nas, lăsându-i să delireze ca niște caricaturi umane care s-au autopedepsit.

Îi vei vedea în Săptămâna Mare, iubite Cititor hăituit, mimând evlavia,  autoflagelându-și duhoarea de zombi, de inși evadați temporar din pubela de care nu se apropie nicimăcar maidanezii. E începutul agoniei lor, te asigur. Așa că fii liniștit și onorează-i cu milă și iertare creștinească.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri