În această zi noi contemplăm şi retrăim în liturgie revărsarea Duhului Sfânt realizată de Cristos Înviat asupra Bisericii sale; un eveniment de har care a umplut cenacolul din Ierusalim pentru a se extinde în lumea întreagă.
Sfântul Luca ne oferă în textul din Faptele Apostolilor pe care l-am ascultat (2,1-11) detaliile a ceea ce s-a întâmplat la Ierusalim. Evanghelistul ne duce din nou la camera de sus a casei în care s-au reunit apostolii. Primul element care atrage atenţia noastră este vuietul care vine pe neaşteptate din cer, „ca la venirea unei vijelii puternice” şi umple casa; apoi „limbile de foc” care se împărţeau şi se aşezau peste fiecare dintre apostoli. Vuietul şi limbile de foc sunt semne precise şi concrete care îi ating pe apostoli, nu numai exterior, ci şi în interiorul lor: în minte şi în inimă. Consecinţa este că „toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt”, care eliberează dinamismul lor irezistibil, cu rezultate surprinzătoare: „Au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească”. Se deschide aşadar în faţa noastră un tablou cu totul neaşteptat: o mare mulţime se adună şi este plină de uimire pentru că fiecare îi aude pe apostoli vorbind în limba sa. Toţi au o experienţă nouă, care nu a avut loc niciodată înainte: „Îi auzim vorbind în limbile noastre”. Şi despre ce vorbesc? „Despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”.
Astfel, vedem că Duhul Sfânt aduce noutatea care ne provoacă un soi de frică, căci noi ne simţim mai siguri dacă avem totul sub control, dacă noi suntem cei care construim viaţa noastră după schemele noastre. Adesea îl urmăm, îl primim, dar până la un anumit punct; ne este greu să ne abandonăm lui cu încredere deplină, lăsând ca Duhul Sfânt să fie sufletul, călăuza vieţii noastre, în toate alegerile; ne este teamă ca Dumnezeu să ne facă să parcurgem drumuri noi. Însă, în toată istoria mântuirii, când Dumnezeu se revelează, aduce noutate, transformă şi cere să ne încredem complet în El.
Noutatea pe care Dumnezeu o aduce în viaţa noastră este ceea ce într-adevăr ne realizează, ceea ce ne dăruieşte adevărata bucurie, pentru că Dumnezeu ne iubeşte şi vrea numai binele nostru.
Să ne întrebăm astăzi: suntem deschişi la „surprizele lui Dumnezeu”? Sau ne închidem, cu frică, la noutatea Duhului Sfânt? Suntem curajoşi pentru a merge pe noile drumuri pe care noutatea lui Dumnezeu ni le oferă sau ne apărăm, închişi în structuri şubrede care au pierdut capacitatea de primire? Ne va face bine să ne punem aceste întrebări în timpul întregii zile.
Pr. Cristinel Alecu,
Parohia „Inima Neprihănită a Mariei” Bacău
