20 aprilie 2024
ActualitateCNSU propune noi restricții. Avocatul Toni Neacșu: Dreptul la muncă nu poate...

CNSU propune noi restricții. Avocatul Toni Neacșu: Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, vineri, o nouă hotărâre privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionarii riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, prin care propune, între altele, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise, precum şi la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

HCNSU nr. 91 mai propune interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, a circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22,00 – 05,00, cu anumite excepţii.

De asemenea, se propune interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, a desfăşurării activităţii operatorilor economici care activează în domeniul comerţului/prestărilor de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, în intervalul orar 21,00 – 05,00.



Activitatea restaurantelor, cafenelelor în interiorul clădirilor şi la terase urmează să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 05,00 – 21,00.

HCNSU 91 prevede interzicerea activităţii în baruri, cluburi şi discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum şi organizarea şi desfăşurarea evenimentelor private – nunţi, botezuri, mese festive, a concertelor şi spectacolelor.

De asemenea, se propune interzicerea participării spectatorilor la competiţiile sportive.

O altă măsură propusă de CNSU prevede că accesul la toate activităţile şi evenimentele organizate în perioada de 30 de zile să fie permis doar persoanelor vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală.

CNSU mai propune organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi.

Se mai propune ca accesul vizitatorilor în toate instituţiile publice centrale şi locale, la sediile operatorilor economici care funcţionează în clădiri de birouri private să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării anti-COVID, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării.

Totodată, CNSU propune abilitarea Ministerul Educaţiei în vederea emiterii unui ordin de ministru privind modificarea structurii anului şcolar 2021 – 2022.

Avocatul Toni Neacșu, fosn membru al CSM: Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit

“Dacă Guvernul cu puteri limitate aprobă prin Hotărâre de Guvern propunerile CNSU suntem într-o plină și deșănțată dictatură guvernamentală, într-o suspendare de facto a Constituției și într-un delir nedemocratic”, a scris avocatul Adrian Toni Neacșu, fosm membru al Comitetului Superior al Magistraturii, pe Facebook.

Acesta spune că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit în nici un fel potrivit legislației actuale, iar orice restricție suplimentară față de cele deja existente trebuie adoptată prin Lege a Parlamentului României.

“Eu personal voi renunta la orice reținere și voi începe să formulez, în nume personal, plângeri penale. Scopul chiar nu scuză mijloacele, iar Constituția nu poate fi cârpă de șters pe jos”, a mai scris avocatul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri