29 martie 2024
ActualitateClipă, oprește-te...

Clipă, oprește-te…

Vă scriu aceste rânduri din Clujul natal. Aici, totul e mai încet și mai temeinic. E soare, stau lângă statuia lui Matei Corvin și vă gândesc de patimi, de orgolii, de vanități, de cât de buni și frumoși am putea fi cu toții… Și-ncerc să-mi ostoiesc patimile, orgoliile, dar mai ales dorurile… Dar dorurile, de fapt, îmi limpezesc mintea, îmi aduc aminte de-o altă lume în care eram bine, nu aveam griji, iubeam și nimic rău nu mi se putea întâmpla. Și din toată lumea mea au mai rămas crâmpeie de speranță că totul va fi bine.
Uite, porumbeii… Parcă mă-ndeamnă la călătorie…

Chiar înainte de marea trecere. Să călătorim…

Atât timp cât fiecare dintre noi se va întoarce cu gândul în copilărie, atunci când visele umpleau viețile și nu orgoliile sau patimile, cu atât timp de Bucurie ne vom umple viața ce ne-a mai rămas.



Clipă, oprește-te și fă-mă să-nțeleg câte patimi și vanități ne mai împresoară și-nvață-ne să le oprim, învață-ne să cunoaștem odată pentru totdeauna pâinea noastră cea de toate zilele și ferește-ne, clipă, de-a face rău altuia și-nvață-ne să fim mai iertători, mai zâmbitori, mai îngăduitori!

Arată-te Soare în chipurile noastre și ajută-ne să ne întoarcem la cele firești, simple, la cele pline de Viață adevărată.
O iau pe drumuri drepte și mă aplec spre Iubire și-o arăt, și-o primesc, ca să pot privi Cerul mai curată.

Hristos învie cu fiecare zâmbet sincer, cu fiecare iertare, cu fiecare clipă din noi.

Hristos va învia, nu-i așa…?
Adevărat….

Și-un porumbel s-a așezat în fața mea. 
Unde vrei, să mergem…

Eliza Noemi Judeu, manager Teatrul Municipal „Bacovia”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri