27 aprilie 2024
EvenimentClientii restaurantelor și cantinelor vor avea dreptul la apă de la robinet...

Clientii restaurantelor și cantinelor vor avea dreptul la apă de la robinet gratuit

Un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților deschide calea pentru clienții restaurantelor și cantinelor să poată solicita gratuit apă de la robinet, în cazul în care aceasta este potabilă. 

Proiectul de lege, care a fost votat de deputați și urmează să fie promulgat prin decret prezidențial, vizează reglementarea accesului gratuit la apă potabilă de la robinet pentru clienții restaurantelor și cantinelor.

Totuși, în forma adoptată, proiectul nu impune o obligație explicită restaurantelor și cantinelor, ci mai degrabă autorităților locale și furnizorilor de apă.



Conform proiectului, „furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție, pentru consumatorii din restaurant, cantine și servicii de catering” va fi promovată și implementată de către unitățile administrativ-teritoriale și furnizorii de apă.

Inițiatorii proiectului susțin că intenția acestuia este de a oferi posibilitatea consumatorilor români de a beneficia de apă potabilă gratuit în restaurante și alte localuri de alimentație publică. În acest sens, textul proiectului prevede că operatorii din domeniul HoReCa vor fi obligați să ofere apă de la robinet, fără cost suplimentar, la cererea clienților.

“Prin această prevedere, îi dăm posibilitatea consumatorului de a putea cere, cu titlu gratuit, un pahar cu apă de la robinet”, a declarat unul dintre susținătorii proiectului. Totuși, se pleacă de la premisa că restaurantele respectă normele de igienă și că apa furnizată este potabilă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri