29 aprilie 2024
EvenimentClaudiu Târziu (AUR) – “Ne opunem cenzurării internetului”

Claudiu Târziu (AUR) – “Ne opunem cenzurării internetului”

În cadrul conferinței de presă săptămânale a partidului Alianța pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere AUR, s-a referit, între altele, la poziția partidului față de prevederile unui proiect de lege aflat în circuitul legislativ care intenționează să impună un ordin de protecție ca instrument juridic suplimentar pentru prevenirea și  combaterea violenței.

Senatorul Târziu consideră oportun acest nou instrument juridic, cu condiția ca el să fie gestionat corect de către poliție.  “Însă, din dezbaterea la care am participat în calitate de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, s-a desprins ideea că se urmărește ca acest ordin de protecție să fie extins și asupra mediului online, transformându-se într-un veritabil instrument de cenzură. Cu aceasta nu suntem de acord! Internetul este o zonă în care încă mai există libertate. Or, a restrânge această libertate este nefiresc, periculos și chiar contrar unor decizii ale instanțelor internaționale, care au stabilit că nu se poate interveni legislativ pentru a impune cenzura masivă în mediul online. Nu putem afecta negativ prin lege până și această zonă de relativă libertate doar pentru că unele persoane sensibile se simt vulnerabile și cred că pot fi <<agresate>> prin intermediul internetului” – consideră liderul AUR.

În același context, președintele Consiliului Național de Conducere AUR l-a acuzat de minciună pe premierul Marcel Ciolacu, arătând că discursul premierului la angajarea răpunderii guvernului a fost caracteristic unui veritabil membru al opoziției.“Însă nici unul dintre adevărurile pe Marcel Ciolacu care le-a rostit de la tribună nu se regăsește concret în legea cu care guvernul pe care îl conduce a venit în Parlament” – a spus Târziu, care a trecut în revistă și amendamentele pe care AUR le-a depus după angajarea răspunderii.



“Unul dintre aceste amendamente este impunerea unui impozit de 1% pe cifra totală de afaceri a corporațiilor care își externalizează profiturile. Faptul că azi microîntreprinderile sunt mai impozitate decât marile corporații arată preferința acestui guvern pentru plutocrație și pentru continuarea politicii de desființare a afacerilor mici și mijlocii. Un alt amendament al AUR, cel puțin la fel de important, vizează creșterea plafonului zilnic de încasări în numerar de la 2000 de lei, cât vrea Guvernul astăzi, la 20.000 de lei tranzacții totale pe o persoană în fiecare zi. De fapt, noi considerăm că această nouă limitare a tranzacțiilor cu numerar este încă un pas către interzicerea completă a plăților cash” – a mai precizat liderul AUR.

AUR continuă să insiste pentru depunerea unei moțiuni de cenzură după angajarea răpunderii guvernului. În acest sens, parlamentarii AUR au pus la dispoziția USR propriile semnături, care ar completa necesarul demersului respectiv și a anunțat că îi așteaptă, inclusiv noaptea, pe ceilalți parlamenatri din opoziție să depună moțiunea respectivă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri