5 mai 2024

Ciumații

Numai „ciuma Europei” n-am mai fost numiți. Căci, cam așa am ajuns să ni se spună, după câteva luni de pandemie. De altfel, dacă stau bine și mă gândesc, cam toată lumea ne-a batjocorit; există exemple nenumărate de-a lungul întregii istorii. Unii și acum ne fac țigani, alții „mămăliciki” sau mai știu eu cum. Cred că fiecare dintre noi am simțit disprețul ăsta, cel puțin o dată-n viață, ori de câte ori ne-am aflat printre străini. Mai toți ne desconsideră, nu dau…un cent pe noi. Amintiți-vă de președinții noștri, cum erau tratați cu dosul de toți boșii Europei, când aveau o întâlnire importantă la Bruxelles. De ce? Pentru că nu suntem serioși.

Nici responsabili, așa cum este toată lumea, mai ales în vremuri de criză. Nu știm, frate, să respectăm regulile, nici nu vrem s-o facem, pe principiul că „nu o să mi se întâmple tocmai mie”. În schimb, vrem să fim respectați în lume. „Vrem o țară ca afară”. Să fim măcar ca nemții. Păi, Germania a renăscut de două ori din cenușa războaielor, tocmai aplicând și respectând regulile. I-am auzit pe mulți întrebându-se „de ce să respecte regula, dacă ăia de la vârf nu o fac?” Pentru viață, le răspund. A lor și a celorlați din jur. Din păcate, de patru luni de când parșivul ăsta de coronavirus joacă tarantella peste tot prin țara asta, n-am reușit să învățăm lecția dură pe care am primit-o de la viață.

Nu suntem în stare să purtăm o banală mască pe față când mergem la cumpărături. Am răbdat două luni în case și, acum, nu concepem să ne amânăm un amărât de concediu la mare. De parcă ar fi venit sfârșitul lumii și n-am mai fi apucat răsăritul de soare. Cum să-ți dorești să mergi pe Litoral, unde unii, pe motiv că virusul le-a crescut costurile, or să-ți vândă porția de hamsii cu 35 de lei sau păhăruțul de bere cu 15 lei? Și asta la pachet cu Sars – Cov 2. Cică, să salvăm turismul. Lasă-l naibii de turism și apucă-te să faci altceva, reinventeaz-te, așa cum au făcut-o mulți alții. Grav e că acum, într-o criză sanitară fără precedent (căreia, din păcate, mulți nu o să-i supraviețuiască), nici cerșetorii de voturi nu reușesc să pactizeze, să-și dea mâna pentru a salva națiunea de un așa pericol. Iar unii dintre noi o dăm înainte cu drepturilor omului, când medicul ne zice să stăm în spital, fiindcă suntem pericol public.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri