Dacian Ciolos este un tip interesant, dupa cum ar zice o voce de cafenea. Omul, daca nu ar merge atât des pe la Cotroceni, daca ar avea ceva mai mult sânge in instalatia de prim-ministru, ar fi aproape Ok. Plimbarile acestea cotroceniste – previzibile inca de la inscaunarea sa tehnocrat-evident-politica – ii fac mult rau. Haituita, mintea politica a acestui om care functiona normal in structurile europene are acum probleme.
Primul nostru ministru tinde sa devina un robotel politico-mioritic. S-a inconjurat de niste ministri care erau niste functionarasi inghesuiti prin birourile europene, sperând ca aura birocratica a acestora il va da pe spate pe românul haitiut. Deocamdata, pe mine niciun unul dintre acesti ministri nu m-a convins. Argumente…
Intrebat, de pilda, daca sunt posibile firestile majorari salariale din Sanatate – chiar in momentul in care medicii au intrat in greva japoneza – Ciolos a raspuns ca un pigmeu politic de serviciu: „Nu ne permitem sa dezechilibram situatia bugetara”. Omul n-are nicio initiativa. Nu are curajul de a initia, de pilda, un proiect de lege care sa spuna ca, in regim de celeritate, toate averile dovedite ilicite trebuie sa devina venituri salariale. Intr-o tara anormala sunt necesare uneori si masuri anormale.
L-am… urmarit pe Dacian Ciolos pe Facebook. Omul e in trend democratic. Are alura de fiinta accesibila, da la gioale incompetentilor si derapajelor democratiei, se arunca in valuri si flacari pentru a salva drepturile elementare a le omului. Ce mai tura-vura, e un superman al democratiei. Teoretic…
Practic, omul Ciolos este sclavul unei anchiloze administrative jenante. Intr-o recenta postare pe Facebook, prim-ministrul meu, raspunzând unui postac democratic, admite zisa acestuia conform careia parlamentul nostru este „plin de escroci”. Probabil ca l-a luat valul de postac. Doamne, dar ce val! Isi motiveaza, in limitele unei gramatici personale, si faptul ca este nevoit sa suporte parlamentul: „…trebuie sa lucram cu parlamentul pentru ca doar ei (sic!) pot vota legi”.
Daca ar fi sa-i arunc portretul lui Dacian Ciolos intr-o expozitie a prim-ministrilor post-decembristi, nu cred ca ar fi drept sa-l alipesc, deocamdata, unui Nastase, de pilda. Dar am mari rezerve raportate la valoarea lui de tehnocrat. Nu se arunca niciodata in valurile cele mari. N-are curajul marilor aventuri democratice fermecatoare. E un salahor de duzina. Cel putin pâna acum. Seamana cu un om care parca abia asteapta sa termine mandatul, ca sa plece in lumea sa.
