Aproape ca incepusem sa cred discursurile acelea cum ca am scapat de anii grei de sacrificiu, in care somajul s-a intins ca ciuma, in care salariile au fost hacuite, când economia respira astmatic. Ni se spunea obsedant ca sacrificiul a fost un rau necesar, ca am fost mai breji decât alti europeni loviti de criza si ca, in intelepciunea lor, liderii nostri au pus interesul national mai presus de cel personal sau de haita politica. Asta se intâmpla prin 2010-2011 si, cum spuneam, o luminita parca se intrezarea la capatul tunelului. S-a vazut insa ca luminita era de fapt farul trenului ce venea cu mare viteza inspre noi ca sa ne faca zob, ca in atâtea si atâtea alte rânduri.
Au mai venit si alegerile si au adus in locul unor mincinosi alti mincinosi. De fapt, pe unii mai vechi, ca doar minciuna politica nu e doar omniprezenta, dar e si ciclica, precum un perpetuum mobile. S-au protapit la televizor, cu Ponta pe post de mot in vârf, si au inceput sa indruge vrute si nevrute, de multe ori in contradictie unii cu altii, ca ne merge tot mai bine, dar noi nu stim sa apreciem. Din când in când, pe câte un ministru il mai aresteaza. Si totul, impanat grobian cu poante si ironii mitocanesti la adresa fostilor guvernanti, dar mai ales a lui Basescu, obsesia maladiva a lui Antonescu si altor politicieni frustrati si mereu perdanti.
Cel mai grav este ca, mizând pe o nestiinta explicabila a maselor intr-ale macro si microeconomiei, vechii, iar acum noii guvernanti au reluat imbecilitatea ca ne merge tot bine, dar suntem noi prea nesimtiti ca sa constientizam asta.
Bunaoara, anul trecut cica ar fi fost o crestere economica de sub un procent, dar anul acesta ne asteapta o adevarata explozie de bunastare, cu o crestere de peste doua procente. Poti sa-i contrazici cu argumente? Nu prea. Si chiar daca ar fi asa, cresterea aceasta probabil ca seamana cu o sfortare anemica de a ne ridica dintr-un hau fara fund in care suntem din punct de vedere economic. Oricum, asta nu inseamna, insa, ca trebuie sa inghitim galusca pe nemestecate.
Uitati-va in jur, uitati-va in buzunare. Falimentele s-au inmultit, salariile din statistici si prognoze nu dau semne de imbunatatire, somajul e inca mare, disponibilizarile au lovit mii de angajati, statul isi gestioneaza execrabil societatile, bancile nu dau credite si lista pare nesfârsita. De la televizor, Ponta ne spune ca nu e chiar asa. Cu surâsul lui ironic si poantele mitocanesti, Ponta are mereu solutii. Solutii cu care incearca sa isi acopere incompetenta.
