16 iunie 2024
ContrasensCenzura noastră e mai morală decât cenzura lor

Cenzura noastră e mai morală decât cenzura lor

Autoritățile noastre au început să interzică accesul la anumite site-uri, considerate periculoase din punct de vedere informativ. Problema este că cenzurarea acestor site-uri, oricât de detestabile ar fi, se face fără să existe o bază legală. Măcar, pe vremea stării de urgență din 2020, existau niște prevederi legale, fie ele și trase de păr. Acum, teoretic, închiderea accesului la un site ar trebui să se facă, potrivit legii, pe baza unei hotărâri judecătorești. Nu este cazul, ceea ce ne face să ne întrebăm de ce autoritățile insistă să apeleze la măsuri neconstituționale pentru a rezolva niște probleme și se feresc să apeleze la calea legală.

Evident, și în restul UE au fost interzise site-urile de știri rusești, mai mult sau mai puțin legal. Ruși a a reacționat și a interzis Facebook și Twitter și a plusat cu o lege pentru pedepsirea fake news care a determinat posturile TV occidentale să-și întrerupă activitatea de teamă să nu fie pedepsite.

Și în cazul nostru și în cazul lor e foarte greu de definit ce e un fake news și dacă o știre se încadrează sau nu la această categorie. Cel puțin, presa noastră națională a excelat la prezentarea știrilor unilaterale în timpul celor doi ani de pandemie. Prin urmare, probabil că toată lumea minte, dar se interzic numai minciunile celorlalți.



În rest, vajnicile noastre autorități nu au nici o problema cu fake-news-urile livrate de ucraineni. Deși, dacă analizăm puțin situația, s-ar putea că propaganda asta să vină de la o altă Companie. Pentru că, în mod surprinzător, acel clip prezentat ca fiind o acțiune a antiaerienei ucrainene care dobora un avion rusesc și care s-a dovedit a fi dintr-un joc pe computer nu a fost dat numai la noi. Și alte țări l-au prezentat ca fiind o filmare din timpul luptei, caz în care trebuie să presupunem că există o rețea de distribuție bine organizată a acestor falsuri.

Din punctul meu de vedere, interzicerea accesului la Sputnik și Russia Today este o frecție la un picior de lemn, având în vedere cifrele extrem de mici ale audienței acestor site-uri. Problema mai delicată este că, pe baza interdicțiilor deja impuse, autoritățile pot, oricând, să interzică orice site doar pe baza unui document administrativ. Dealtfel, deja s-a întâmplat. Excesul de zel – să vedem cum au fost închise de ANPC magazinele Berezka, patronate de un rus care a fugit chiar de regimul Putin sau amenzile date benzinăriilor Lukoil – ne arată că oricând ne putem aștepta la surprize.

Desigur, cenzura este o idee proastă oricând pentru că nu te lasă să vezi și celălalt punct de vedere. Dacă am fi ascultat doar știrile transmise de televiziunile românești, am fi rămas cu impresia că forțele ucrainene sunt la porțile Moscovei.

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img