13 mai 2024
ContrasensCentura lui Buridan

Centura lui Buridan

O fabulă scrisă de Jean Buridan, prin secolul XIV, povestește despre un măgar care, așezat între o grămadă de fân și o găleată cu apă, nu s-a putut decide dacă îi este mai mult foame decât sete și, prin urmare, de ce anume să se apuce mai întâi: de fân sau de apă. Așa că măgarul a murit înfometat și însetat. „Măgarul lui Buridan” a rămas în folclor ca o expresie care desemnează situaţia ridicolă a unei persoane indecise, incapabile să ia o hotărâre, deşi ar avea posibilitatea să o facă.

Șoseaua de centură a Bacăului – cel puțin partea vestică, finalizată, riscă să dea prilejul conducerii de partid și de stat să se comporte ca în fabula lui Buridan. Dacă șoseaua va fi deschisă circulației, PSD câștigă puncte pentru că va arăta că a îndeplinit o promisiune. Dacă, însă, șoseaua rămâne închisă și, prin acesta orașul este sugrumat, în continuare, de aglomerație, PNL pierde puncte. Oricum ar alege, liberalii nu ies bine. Și de aici dilema. Restul amănuntelor sunt discuții neserioase. CNAIR spune acum că nu poate deschide traficului centura pe bucăți, dar anul trecut, se pregătea, să facă inaugurarea, în decembrie, a părții de vest.

A venit, însă, înghețul și nu s-a putut finaliza. Mai mult, fostul ministru al transporturilor spune că orice obiectiv poate fi recepționat pe bucăți, deci nu există nici un impediment pentru că partea vestică a șoselei de centură să nu fie dată în circulație. Dilema a la Buridan tinde să facă pagube tot mai mari deoarece, cu cât se prelungește așteptarea, cu atât se construiește un narativ cum că unii încearcă să-i facă pe alții să nu câștige puncte electorale, chiar și cu riscul de a enerva electoratul. Din păcate așa se întâmplă când un obiectiv rutier este transformat în armă politică. Iar, în România, acest lucru este o obișnuință.

Pentru că se ajunge în situația în care unele forțe politice pun bețe în roate unor obiective doar pentru ca adversarii să nu câștige puncte electorale. „Capra vecinului” este tatuată pe pielea oricărui politician român, motiv pentru care țara se dezvoltă în ritmul doi pași înainte, unul înapoi și alți 50 bătuți pe loc. Strict din punctul de vedere al luptei politice, însă, cu cât se lungește pelteaua cu șoseaua de centură, cu atât cei care vor pierde mai mult vor cei care insistă să o țină închisă.

Pentru că electoratul a fost învățat să gândească negativ. „Nu vor s-o deschidă?! Înseamnă că e ceva în neregulă!”, gândește romanul, căruia politicieni și influenceri „independenți” i-au explicat, în ultimii ani, să nu creadă nimic din ce îi spun autoritățile, ci că adevărul adevărat este pe Facebook. Deschideți șoseaua, terminați cu prostiile și nu vă mai certați pe nervii oamenilor!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri