18 mai 2024
ActualitateCele 7 obișnuințe ale copiilor fericiți din Grădinița cu Program Prelungit „Crai...

Cele 7 obișnuințe ale copiilor fericiți din Grădinița cu Program Prelungit „Crai Nou”

În perioada februarie- iunie 2023, în Grădinița cu Program Prelungit „Crai Nou” se desfășoară Proiectul Educațional pentru activități de parenting intitulat „Cele 7 obișnuințe ale copiilor fericiți”, după cartea cu același nume a scriitorului Sean Covey, „The 7 Habits of Happy Kids”. Cartea inspirațională cuprinde 7 povești pe care copiii le vor adora, iar părinții le vor considera extrem de utile pentru educația copiilor lor, deoarece îi poate ajuta pe copii și pe părinți să-și formeze și să-și dezvolte deprinderi și priceperi, îi vor învăța să depășească împreună momente de criză, de furie, de plictis și să petreacă timp de calitate împreună. Aceste povești vor constitui modele de comportament și îi vor ajuta pe copii să aplice cele 7 obisnuințe în propriile lor vieți, modelându-și astfel caracterul.

Derularea proiectului va fi organizată pe cele 7 povești ale cărții, din care părinții copiilor din grădiniță să învețe a aplica și forma 7 obișnuințe constructive copiilor pe care îi crește și educă.

Prima activitate a proiectului s-a desfășurat joi, 16 februarie, în amfiteatrul grădiniței, având ca temă formarea primei obișnuințe, „Fii proactiv!”, ce reiese din prima poveste a cărții: „Plictisit! Plictisit! Plictisit!”.



Cadrele didactice ale Grădiniței, alături de consilierul educative școlar, s-au implicat în organizarea evenimentului pregătind informații necesare părinților, o dramatizare a acestei prime povești, dar și ateliere de lucru, chestionare și schimb de bune practici cu invitații lor.
„Cu aceeași dorință în gând, echipa de proiect, formată din prof. Isop Mariana-Carmen; prof. Popovici Alina; prof. Butnaru Emanuela; prof. Dascălu Mădălina; prof. Gogu Elena-Claudia; prof. Palade Livia-Petronela; prof. Mardare Monica; prof. Colonescu Daniela; prof. Potoschi Daniela; prof. Bora Cristina; prof. Vornicu Alina-Tereza; prof. Bordeianu Cristina-Felicia; prof. Balan Simona; prof. Palade Manuela Elena; educ. Simion Marieta, prof. Galiș Nadia, și-a propus derularea a șapte astfel de activități pentru părinți pentru că trebuie să începem cu noi pentru a-i forma pe alții, nu-i așa ?! Suntem PROACTIVI pentru a îndemna și pe alții să fie”, au notat organizatorii într-un comunicat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri