10 mai 2024
ActualitateCei trei „R” de la Reciclare

Cei trei „R” de la Reciclare

Lipsește un „R”? Sigur vine de la… Recuperare! Se subînțelege că urmează apoi un întreg proces. De la cel simplu de reparare, recondiționare și reutilizare, până la acela de readucere a rebuturilor, rablelor, recipientelor folosite și a altor resturi care se aruncă, la forma inițială de materie primă.

Este normal să plătești pentru a fi strânse, să scapi de ele, cum este la fel de normal ca, cine se ocupă cu așa ceva, să investească în tehnologii de procesare, gândite pentru a recupera tot ce este valoros, tocmai din ce tu ai aruncat. E clar, la o scară mai mică. Nevoia ne determină să devenim civilizați. Încet-încet, selectarea diferențiată a gunoaielor se vede pusă în practică. Problema crengilor, a ce s-a mai adunat în urma lucrărilor de primăvară, a avut și ea rezolvare. Materialul vegetal transformat în compost este un bun îngrășământ.

Prețul materialelor de construcții a crescut enorm. Programul rabla pentru electrocasnice și amenzile date celor care mai vor să arunce gunoaiele pe malurile râurilor, își arată eficiența. Societatea de salubritate și primăria, prin intermediul Asociațiilor de Proprietari, au anunțat locuitorii orașului, zilele în care se colectează și acele bunuri care rămân în urma renovării, modernizării locuinței. Dulapuri, scaune, noptiere, saltele…



Am trecut pe la mai multe ghene de gunoi din partea de sud a orașului. Peste tot era curat. Oamenii au aruncat ce aveau de aruncat când au făcut curățenie, înainte de Paște. Dar și ce s-a mai adunat azi, mai ales din lemn și putea fi refolosit, a fost în mare parte recuperat de alți mici „întreprinzători” interesați, înainte de a veni mașina programată pentru așa ceva. Totuși a mai rămas câte ceva. Inițiativa rămâne lăudabilă. Totul, pentru un oraș curat.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri