29 martie 2024
ActualitateCei mai buni elevi ai Bacăului vor fi premiați de Ministerul Educației

Cei mai buni elevi ai Bacăului vor fi premiați de Ministerul Educației

– stimulentele financiare sunt de 1.000 lei pentru absolvenții de gimnaziu și de 3.000 lei pentru absolvenții de liceu, care au obținut media maximă la examenele naționale

Absolvenții care au obținut media 10 (zece) la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și la examenul național de Bacalaureat (inclusiv sesiunea specială și Bacalaureatul bilingv) din acest an vor primi stimulente financiare, în semn de apreciere a performanțelor realizate.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, după ce Guvernul a adoptat și o hotărâre în acest sens, pentru alocarea sumelor necesare.



Acestea vor fi în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la Evaluarea Națională (345 la nivel național) și de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2018, în sesiunea iunie-iulie 2018 (în total 139 de candidați din toată țara).

Din județul Bacău, vor beneficia de aceste stimulente 26 de elevi, respectiv:

– 17 absolvenți de clasa a VIII-a cu media 10 pe linie la Evaluarea Națională: din Bacău – Ștefana Grozav (Colegiul Național „Ferdinand I”), Alexia Oboroceanu (Colegiul Național „Ferdinand I”), George Tofan (Colegiul Național „Ferdinand I”), Ilinca Oprea (Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”), David Perju (Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”), Andra David (Școala Gimnazială nr. 10), Irina Iancu (Școala Gimnazială nr. 10), Andrei Gavril (Școala Gimnazială „Constantin Platon”), Tudor Măgirescu (Școala Gimnazială „Al. I.Cuza”), Codrina Grosu (Școala Gimnazială „Mihai Drăgan”), Alexandru Popescu (Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”), din Onești – Andreea Arhip (Școala Gimnazială „George Călinescu”), Andra Belceanu (Școala Gimnazială „George Călinescu”), Sabina Drăgan (Școala Gimnazială nr.1), Octavian Susanu (Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”), din Comănești – Eduard Doliș (Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”) și din Nicolae Bălcescu – Mariela Gălățanu (Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”)

-9 absolvenți de liceu cu media 10 pe linie la Bacalaureat: Mihaela Antal-Burlacu (Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău), Teodora Bulichi (Colegiul Național „D. Cantemir” Onești), Maria Chiriac (Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău), Daniela Ghineț (Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești), Ioana Jitaru (Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău), Cristina Ojog (Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău), Alexandra Pravăț (Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău), Andra Șoiman (Colegiul Național „D. Cantemir” Onești) și Larisa Vieru (Colegiul Național „Gr. Moisil” Onești).

„Hotărârea de Guvern este dată, trebuie să treacă și prin Consiliul Legislativ în această săptămână, banii sunt deja la Ministerul Educației și vor fi trimiși către inspectoratele școlare din întreaga țară, așa că săptămâna viitoare, cel mai probabil, aceste stimulente vor fi acordate și beneficiarilor.”
Prof. Theodora Șotcan, deputat de Bacău și vicepreședintele Comisiei de Educație din cadrul Camerei Deputaților

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri