Peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (Is 9,1). Această profeţie din prima lectură s-a realizat în Evanghelie: de fapt, în timp ce păstorii vegheau noaptea în ţinuturile lor, “gloria Domnului i-a învăluit în lumină” (Lc 2,9). În noaptea de pe pământ a apărut o lumină din cer. Ce înseamnă această lumină apărută în întuneric? Ne sugerează apostolul Paul, care ne-a spus: “harul lui Dumnezeu s-a arătat”. Harul lui Dumnezeu care “aduce mântuirea tuturor oamenilor” (Tit 2,11), în noaptea aceasta a învăluit lumea.
Dar ce este acest har? Este iubirea divină, iubirea care transformă viaţa, reînnoieşte istoria, eliberează de rău, revarsă pace şi bucurie. În această noapte iubirea lui Dumnezeu ni s-a arătat nouă: este Isus. În Isus Cel Preaînalt s-a făcut mic, pentru a fi iubit de noi. În Isus Dumnezeu s-a făcut Prunc, pentru a se lăsa îmbrăţişat de noi. Dar, mai putem să ne întrebăm, de ce sfântul Paul numeşte venirea în lume a lui Dumnezeu “har”? Pentru a ne spune că este complet gratuit. În timp ce aici pe pământ totul pare să răspundă la logic lui a da pentru a avea, Dumnezeu vine gratis. Iubirea sa nu este negociabilă: n-am făcut nimic pentru a o merita şi nu o vom putea recompensa niciodată.
Harul lui Dumnezeu s-a arătat. În această noapte ne dăm seama că, în timp ce nu eram la înălţime, El s-a făcut pentru noi micime; în timp ce mergeam pentru faptele noastre, El a venit între noi. Crăciunul ne aminteşte că Dumnezeu continuă să iubească pe fiecare om, chiar şi pe cel mai rău. Mie, ţie, fiecăruia dintre noi spune astăzi: “Te iubesc şi te voi iubi mereu, eşti preţios în ochii mei”. Dumnezeu nu te iubeşte pentru că gândeşti corect şi te comporţi bine; te iubeşte şi gata. Iubirea sa este necondiţionată, nu depinde de tine. Poţi avea idei greşite, poţi să fi făcut toate năzbâtiile, dar Domnul nu renunţă să te iubească. De câte ori ne gândim că Dumnezeu este bun dacă noi suntem buni şi că ne pedepseşte dacă suntem răi. Nu este aşa. În păcatele noastre continuă să ne iubească. Iubirea sa nu se schimbă, nu este supărăcioasă; este fidelă, este răbdătoare. Iată darul pe care-l găsim la Crăciun: descoperim cu stupoare că Domnul este toată gratuitatea posibilă, toată duioşia posibilă. Gloria sa nu ne orbeşte, prezenţa sa nu ne înspăimântă. Se naşte sărac de toate, pentru a ne cuceri cu bogăţia iubirii sale.
Harul lui Dumnezeu s-a arătat. Har este sinonim cu frumuseţe. În această noapte, în frumuseţea iubirii lui Dumnezeu redescoperim şi frumuseţea noastră, pentru că suntem iubiţii lui Dumnezeu. În bine şi în rău, în sănătate şi în boală, fericiţi sau trişti, în ochii săi apărem frumoşi: nu pentru ceea ce facem, ci pentru ceea ce suntem. Există în noi o frumuseţe indelebilă, intangibilă, o frumuseţe nesuprimabilă care este nucleul fiinţei noastre. Astăzi Dumnezeu ne aminteşte asta, luând cu iubire omenitatea noastră şi însuşindu-şi-o, “căsătorindu-se cu ea” pentru totdeauna.
Cu adevărat “marea bucurie” anunţată în această noapte păstorilor este “pentru tot poporul”. În acei păstori, care desigur nu erau nişte sfinţi, suntem şi noi, cu fragilităţile şi slăbiciunile noastre. Aşa cum i-a chemat pe ei, Dumnezeu ne cheamă şi pe noi, pentru că ne iubeşte. Şi, în nopţile vieţii, ne spună nouă aşa cum le-a spus lor: “Nu vă temeţi” (Lc 2,10). Curaj, nu pierde încrederea, nu pierde speranţa, nu te gândi că a iubi este timp pierdut! În această noapte iubirea a învins teama, o speranţă nouă a apărut, lumina plăcută a lui Dumnezeu a învins întunericul aroganţei umane. Omenire, Dumnezeu te iubeşte şi pentru tine s-a făcut om, nu mai eşti singură!
Iubiţi fraţi şi surori, ce trebuie făcut în faţa acestui har? Un singur lucru: a primi darul. Înainte de a merge în căutarea lui Dumnezeu, să ne lăsăm căutaţi de El, care ne caută cel dintâi. Să nu pornim de la capacităţile noastre, ci de la harul său, pentru că El, Isus, este Mântuitorul. Să ne îndreptăm privirea spre Prunc şi să ne lăsăm învăluiţi de duioşia sa. Nu vom mai avea scuze pentru a nu ne lăsa iubiţi de El: ceea ce în viaţă merge strâmb, ceea ce în Biserică nu funcţionează, ceea ce în lume nu merge nu va mai fi o justificare. Va trece pe planul al doilea, pentru că în faţa iubirii nebune a lui Isus, a unei iubiri în întregime blândeţe şi apropiere, nu există scuze. Problema la Crăciun este: “Mă las iubit de Dumnezeu? Mă abandonez iubirii sale care vine să mă mântuiască?”.
Un dar aşa de mare merită atâta recunoştinţă. A primi harul înseamnă a şti să mulţumim. Însă vieţile noastre se scurg adesea departe de recunoştinţă. Astăzi este ziua corectă pentru a ne apropia de tabernacol, de iesle, pentru a spune mulţumesc. Să primim darul care este Isus, pentru a deveni dar după aceea ca Isus. A deveni dar înseamnă a da sens vieţii. Şi este cel mai bun mod pentru a schimba lumea: noi ne schimbăm, Biserica se schimbă, istoria se schimbă atunci când începem nu să voim să-i schimbăm pe alţii, ci pe noi înşine, făcând din viaţa noastră un dar.
Isus ne arată asta în această noapte: n-a schimbat istoria forţând pe cineva sau cu puterea cuvintelor, ci cu dăruirea vieţii sale. N-a aşteptat ca să devenim buni pentru a ne iubi, ci ni s-a dăruit gratuit nouă. Şi noi, să nu aşteptăm ca aproapele să devină bun pentru a-i face binele, ca Biserica să fie perfectă pentru a o iubi, ca alţii să ne ia în considerare pentru a-i sluji. Să începem noi. Asta înseamnă a primi darul harului. Şi sfinţenia nu este altceva decât a păstra această gratuitate.
O frumoasă legendă relatează că, la naşterea lui Isus, păstorii mergeau la grotă cu diferite daruri. Fiecare ducea ceea ce avea, are roadele muncii sale, care ceva preţios. Însă, în timp ce toţi se străduiau cu generozitate, era un păstor care nu avea nimic. Era foarte sărac, nu avea nimic de oferit. În timp ce toţi se întreceau în prezentarea darurilor lor, el stătea deoparte, ruşinat. La un moment dat sfântul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria s-au aflat în dificultate să primească toate darurile, multe, mai ales Maria, care trebuia să ţină Pruncul în braţe. Atunci, văzându-l pe acel păstor cu mâinile goale, i-a cerut să se apropie. Şi i l-a pus în mâini pe Isus. Acel păstor, primindu-l, şi-a dat seama că a primit ceea ce nu merita, că are în mâini cel mai mare dar din istorie. Şi-a privit mâinile, acele mâini care i se păreau mereu goale: deveniseră leagănul lui Dumnezeu. S-a simţit iubit şi, depăşind ruşinea, a început să-l arate celorlalţi pe Isus, pentru că nu putea să ţină pentru sine darul darurilor.
Dragă frate, dragă soră, dacă mâinile tale ţi se par goale, dacă vezi inima ta săracă în iubire, această noapte este pentru tine. Harul lui Dumnezeu s-a arătat pentru a străluci în viaţa ta. Primeşte-l şi va străluci în tine lumina Crăciunului!
Franciscus
