20 aprilie 2024
ActualitateCe vor românii. AUR în Bacău

Ce vor românii. AUR în Bacău

Co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor, Claudiu Richard Târziu, după un lung periplu a ajuns luni seara și în Bacău. Întâlnirea cu cetățenii băcăuani, de diferite profesii și simpatzanții, a avut loc în sala de conferințe de la Centrul de Afaceri și Expoziții, începând cu ora 17.00.

Întâmpinat de organizatori conform tradiției, cu pâine și sare, staful AUR, după o scurtă prezentare, a răspuns întrebărilor puse de o parte dintre cei prezenți.

„Mă bucur să ne revedem, că v-ați făcut timp să să fiți prezenți la această întâlnire, care se încadrează într-un turneu, o caravană, sau mai bine spus o campanie de consultare publică, pe care am inițiat-o. Am pornit pe 11 iulie de la Vaslui, am fost la Iași, la Vaslui, la Suceava, Piatra Neamț, și iată că astăzi ne aflăm în Bacău, alături de lideri ai partidului nostru și de parlamentari ai AUR.



Ideea este de a vedea dacă ce credem noi că vor românii este exact ce vor românii, și de a completa lista cu dorințele românilor, pentru că știm cu toții că politica influențează tot, indiferent că mergem la vot sau nu mergem la vot, suntem animați de anumite valori sau nu, că simpatizăm o formațiune politică sau nu.

Dacă într-o primă campanie a noastră, făcută în stradă, am văzut cu ce se confruntă românul obișnuit, astăzi, prin această campanie de consultare, sondăm societatea civilă la alt nivel.

Mediul de afaceri, mediul intelectual, mediul dacă vreți, de familism civic. Bacăul este bogat, mai ales în resurse umane, dar și naturale, și mă doare când revin aici, mai rar decât îmi doresc, să văd că nu s-a schimbat nimic în bine”, a vorbit în deschidere co-președintele Claudiu Târziu.

La întrebările și propunerile făcute de participanții la dezbatere, care au abordat aproape toate problemele majore cu care se confruntă comunitatea băcăuană astăzi, au răspuns deputatul Dumitrina Mitrea și vicepreședintele Antonio Andrusceac.

Discuțiile au durat mai bine de două ore și jumătate, propunerile ajungând pe agenda de lucru a aleșilor AUR.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri