Eu nu știu la ce vă gândiți voi când auziți de 1 decembrie, dar eu una nu prea mă gândesc la multe și presupun că, uitându-mă în jur nici tinerii nu prea se gândesc la altceva decât la niște date istorice despre care aud la televizor sau la școală.
Pe lângă modul de a înțelege aceste date istorice, mai avem un motiv de bucurie… vacanța de o zi. Să recapitulăm! 1 decembrie înseamnă: câteva știri media, o mini-vacanță, ceva cu unirea și încă ceva cu imnul Deșteaptă-te române și stema.
Acum să fiu sinceră… 1 decembrie nu e altceva decât o informație pe care noi trebuie să o reținem și să ne-o reamintim an de an. Nu e cu nimic diferită față de 24 august, 500 î.Hr sau 1848. Pentru noi trecutul are altă formă, parcă nici nu face parte din noi.
Daca acum 15 ani copiii încă se mai jucau cu mâinile în pământ, acum au mâinile albe ca laptele și început de obezitate. Ce legătură să mai găsească tinerii cu trecutul, dacă ei nu au simțit cum e să muncești ca să obții ceva, cum e să mergi pe jos mai multe ore sau cum e să trăiești evenimentele din plin, fără a fi divagate de mai multe surse.
Noi nu o să știm niciodată să prețuim trecutul pentru că viitorul ne apare opus cu totul trecutului. Ce mai contează că au murit oameni pentru libertate cand noi ne putem reufugia în fața unui ecran viu, ce mai contează că unii au mers ore în șir cu trenul sau cu bicicleta doar ca să fie prezenți la momentul unirii tuturor Țărilor Romane?
În România de astăzi nu mai există nimic din România ce a fost cândva, în afară de vestitele noastre pășuni, de câteva muzee țărănești și localnici care mai păstrează tradiții. Noua ne-au plecat oamenii. Tuturor le e dor de țară și scriu mesaje naționaliste, însă nu s-ar întoarce nici unul să fluture steagul României în țara lui.
Am rămas săraci de-a dreptul, dar nu din cauză că s-a scumpit gazul sau din cauză că salariile vor scădea cu 20%, ci din cauză că nu mai e nimic pentru care să fim fericiți aici, pentru care să ne bucurăm că cineva a luptat cândva ca toate cele ce sunt astăzi să fie ale noastre. Ce al nostru? Artiștii, poeții, medicii și chiar și soldații români tind să își acorde din ce în ce mai des alte cetățenii sau pur și simplu să o ascundă pe cea adevărată. Și nu cred că le este rușine de trecut, căci de acesta nu prea le mai pasă, ci le este rușine de prezent.
Mi-aș dori să mă pot bucura de 1 decembrie așa cum se bucură un naționalist adevărat, sau cum se mai bucurau bunicii noștri, dar ca să pot căpăta acest sentiment am nevoie de priveliștea care să-mi arate că aia este România și nu o țară de fugari.
Geo Barcan
