marți, 17 iunie 2025

Ce spun exit-pollurile. Cine ar putea fi presedintele României?

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, conduce în turul al doilea al scrutinului cu 54,9% din voturi, în timp ce contracandidatul său, George Simion, liderul AUR, a obținut 45,1%, potrivit sondajului realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE.

Datele exit-poll-ului reflectă opțiunile alegătorilor până la ora 19:00 și includ exclusiv voturile exprimate în secțiile de pe teritoriul României. Rezultatele nu iau în calcul voturile din diaspora, care ar putea influența semnificativ scorul final.



Datele prezentate de exit-poll CURS la alegerile prezidențiale 2025, turul 2, au fost adunate până la ora 20:00, cu o oră înainte de închiderea urnelor:

Nicușor Dan (candidat independent) – 54,1%
George Simion (AUR) – 45,9%

Sondajul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de alegători care au votat în secțiile de pe teritoriul României și nu include voturile din diaspora.

Potrivit CURS, marja de eroare este de ±2%, iar rezultatele finale pot suferi modificări în funcție de voturile din străinătate și de centralizarea oficială a rezultatelor de către Biroul Electoral Central.

Scrutinul prezidențial din acest an a fost marcat de o participare ridicată și de o polarizare puternică între cei doi candidați, pe fondul unor campanii electorale tensionate și profund diferite ca mesaj și direcție politică.

Datele finale oficiale vor fi comunicate de Biroul Electoral Central în cursul nopții, după încheierea procesului de numărare a voturilor din țară și din diaspora.



spot_img