Propunerea Primăriei pentru noile module comerciale din Parcul Cancicov

Intenția municipalității băcăuane de a uniformiza modulele comericale din Parcul Cancicov și de a schimba modul lor de amplasare a provocat un val de reacții pe rețelele sociale, mai ales după ce unii politicieni au tras semnale de alarmă că “se distruge parcul” și au chemat la salvarea acestuia.

Că de obicei, însă, n-a fost Volga, a fost bicicletă și nu i s-a dat, ci i s-a luat.

Proiectul elaborat de arhitectul-șef al municipiului prevede amplasarea unui număr de 35 de module comerciale pe aleile din parc, module a căror suprafață însumată este de 1337 mp, adică 0,5% din suprafața acestuia.

Numai că, spre deosebire de situația actuală, când modulele comerciale sunt amplasate doar pe aleea principală, proiectul prevede popularea întregului parc cu chioșcuri, polul de atracție urmând să fie creat lângă Fântână celor trei gratii pentru a decongestiona traficul și a mută interesul de pe aleea principala a parcului înspre alte zone.

Deasemenea, se propune mutarea utilajelor de agrement (mașinuțe, carusel, trenuleț, trambuline, tobogan gonflabil) într-o zona special amenajată, în partea de sud-vest a parcului. Această mutare va permite crearea unui spațiu cu echipamente specifice locurilor de joacă și o zona separată în care se poate creea noțiunea de parc de distracții ce va cuprinde aceste utilaje de agrement care se utilizează contra cost.

10 COMENTARII

  1. Arhitectul-Sef nu are dreptul legal de a elabora un astfel de proiect.

    Un astfel de proiect se elaboreaza in urma unei licitatii, sau – mult mai bine si recomandat de Ordinul Arhitectilor din Romania – in urma unui Concurs, la care pot participa toti arhitectii. Solutia castigatoare – indiferent de varianta aleasa – va fi avizata/ aprobata de structurile specifice, printre care si Arhitectul Sef.

    Stabilirea unor standarde si module-tip este insa o idee excelenta!

  2. Poate ar fi mai bine sa se reconsidere utilizarea spatiului unde este administratia parcului( nu are ce cauta amplasarea atator acareturi,parcarea masinilor salariatilor intr-o zona pe care o ingrijeam noi profesorii si elevii ,mult mai bine,poate se reamenajeaza zona din fata Colegiului National Pedagogic’Stefan -cel-Mare’,cu respectarea intrarii oficiale care si acum se mai vede marcata,poate ca depozitarea tuturor resturilor din aria respectiva se desfiinteaza, ca sa nu mai amintim de suprafata imensa dinspre soseaua actuala de centura ,unde este ca in jungla.Niste gospodari adevarati si nu numai ‘din gura’ ar avea multe de realizat.

  3. Cand ati ajuns ultima data intr-un alt ORAS? Mergeti sa vedeti la Iasi cum se organizeaza si amenajeaza o astfel de zona. Sau mai aproape la Roman.
    La Bacau zona de vanzare a martisoarelor din km 0 al orasului a fost amenajata cu materiale “ecologice” – folii de plastic fixate cu bidoane cu apa. Cred ca zona era amenajata cu mult profesionalism de cei de la SSM.
    Aceaisi care au lasat in urma un dezastru acolo de unde au ridicat bradul de craciun .
    La oras se poate, la sat merge si asa !
    Cine a vazut acei gospodari despre care scria cineva aici???

  4. Orice demers legislativ ce consfinteste o licitatie pentru o anumita lucrare publica trebuie supus dezbaterii publice. Parerea mea este ca parcul trebuie sa ramana parc, fara conotatii comerciale. Asteptam dezbaterea publica.

  5. Sunt zone din parc absolut neingrijite si chiar sinistre.Ce anume tot trancaneste consilierul Ghinghes ca va fi distrus?Sa se faca ceva si in acele locuri.Parcul este destul de mare dar o parte din el este necirculata pentru ca ti-e si teama sa o iei pe acele alei napadite de hatisuri cat casa.E cazul sa fie curatate si deschise publicului si acele parti mai “ciudate”.Degeaba e “multa natura” pe acolo daca nu poti circula fara sa apara nu stiu ce psihopat din balarii.

  6. Cocluzia:consilierul Ghinghes nu vrea sa se vanda gogosi in parc si nici miros de gratar nu vrea sa traga pe nari.El vrea sa se plimbe prin tufisuri pana la calea ferata si inapoi.Fara gogosi,desigur!Ce suntem “tarani”?
    As fi curios ca un adevarat brusture european ce ma simt,ce propune consilierul Ghinghes sa se faca,daca vrea sa se faca, cu zonele din parc parca scoase din filmele horror…

  7. Este o idee foarte buna. De ce sa nu se bucure copii de un centru de agrement in aer liber?? Preferați doar mall urile ? Și mâncarea procesata la maxim ? Cine vrea liniște se poate plimba prin parc și nu cred ca, copii va strica liniștea … o idee europeană in sfârșit. Respect pt actuala conducere !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here