Cândva am plimbat prin Bacau un american venit din statul Colorado si m-am straduit din rasputeri sa ii arat ceva semnificativ in urbanismul local, pe lânga amanuntele privind viata culturala, sportiva, economica, etc. Mi-a cerut sa ii arat centrul vechi al orasului si m-am ratacit in explicatii despre absenta unui asemenea loc. Apoi i-am aratat interiorul unui restaurant oarecare si probabil ca vinul românesc atât de bun i-a mai estompat eventualele impresii negative. De multe ori dupa aceea, am incercat sa vad orasul prin ochii unui strain, m-am intrebat daca orasul e frumos sau nu, am ascultat cu atentie opiniile arhitectilor, ale unor edili sau alti opinenti. Un amic din Suceava spune ca Bacaul nu e frumos. La fel si o duduie din Iasi, care spurca pâna si perdelele unui hotel din centru pentru prost gust.
Cert este ca Bacaul nu a avut niciodata valente arhitectonice deosebite, ca a fost pâna nu cu mult timp in urma un târg cu ulite desfundate si ca doar vreo doua cladiri administrative, vreo noua-zece case boieresti si vreo doua biserici erau tot Bacaul asa-zis frumos. In rest, case inghesuite, strâmbe, de sub gardurile carora se scurgeau in strada laturi. Buldozerul sistematizarii a mai curatat mizeria, dar a pus in loc blocuri peste blocuri, urâte, impersonale, la norma, cartiere-dormitor pentru o multime de tarani dezradacinati si adusi sa munceasca in fabricile orasului.
Meritele arhitectilor in schimbarea la fata a orasului sunt vizibile si incontestabile. Dar inca se construieste haotic, iar preferintele estetice ale noii clase de imbogatiti, care isi ridica imobile pe orice petic de spatiu ramas liber, este de cele mai multe ori indoielnic si pus deasupra opiniei avizate a arhitectilor.
Iar in acest context, o alta mare problema a orasului este modul in care au devenit proprietari ai unor terenuri valoroase tot felul de personaje. Bunaoara, printre blocurile cartierului Cornisa rasar din loc in loc anunturi cu suprafete de vânzare, semn ca exista improprietariti acolo unde nu a existat niciodata vreun proprietar. Cum se face asta? Cu spaga. Alt caz: faleza Caii Marasesti, dintre stadion si Cascada, unde au existat cândva case, este acum o paragina sinistra, portionata si de vânzare. Au existat acolo si falnici brazi argintii, pe care un sef al judetului i-a scos si replantat lânga vila lui de la marginea orasului, dar s-au uscat. Alt caz: zona dintre Parcul Catedralei si strada 9 Mai. Si multe altele. Iar mai la adapost, o multime de petice te miri pe unde, puse si acestea in posesia unor obscuri care au dat spaga cui si cât a trebuit.
Acesta este Bacaul anului 2015, orasul care, chipurile, are un plan de urbanism general, unde arhitectii se straduiesc sa puna in valoare malurile Bistritei si zonele frumoase, dar autoritatile se multumesc sa ii laude pentru initiative si isi vad in continuare de votat pe banda rulanta proiectele oricui doreste.
