19 aprilie 2024
OpiniiEditorialCe-am fost si ce-am ajuns

Ce-am fost si ce-am ajuns

Batrânii povestesc despre vremurile trecute, când, in tara, se traia bine. Sigur, era un bine relativ, pentru ca greutati erau destule si pe vremea lor. Au fost de când lumea. Depinde despre ce clasa sociala vorbim. Adica, boierilor le era bine pe timpul lor, nu si sarmanilor tarani.

Asa si acum, superimbogatitilor din si dinafara topurilor de peste tot le este cald si bine. La ei in curte, n-a fost criza, fiindca notiunea le-a fost stearsa din vocabular odata cu primul milion de dolari acumulat, de cele mai multe ori pe cai ilegale. C-asa e in România.

Iar, mitul banilor Securitatii lui Ceausescu nu e chiar o poveste de adormit copii. Au ajuns tot in mâinile fostilor si ale nomenclaturistilor care, prin anii ‘90, infiltrati in multimea natânga, lansau sloganuri de genul „Nu ne vindem tara”.

Au avut grija ca sa o cumpere ei, la pret de talcioc sau sa o ia gratis. Altfel, nu ai cum sa-ti explici de ce multi dintre cei mai bogati români provin din rândul celor care au facut politie politica, inainte de ‘89. Unul e patron de combinat la noi, in Bacau, pe care, dupa ce l-a muls ani la rând, il inchide fara nicio emotie, lasându-i pe toti angajatii sa se descurce cum or putea. Nu-mi place sa plâng pe umerii nimanui. Nici pe altii sa-i compatimesc fara justa cauza.

Sunt de acord sa-i sustin pe cei care au nevoie reala de sprijin. Si am facut-o neconditionat, ori de câte ori a fost nevoie. As face-o si in cazul muncitorilor de la combinatul cu pricina, evident, daca si ei m-ar trata cu bunacuviinta. De data asta am sa zic pas. E optiunea mea. Si asta pentru ca, la fel ca si altii, de pe la alte fabrici, disparute de multa vreme, cât le-a fost bine, dar bine de tot (incasând salarii cu mult peste media nationala), au stat ascunsi ca strutul in nisip, iar când le-a crapat maseaua, au inceput sa se agite inclo si-ncoace, luându-ma la rost, ca si cum as fi angajatul lor, sau avocatul care sa le scape pielea.

Au lider de sindicat, platit sa faca asta, lui sa-i ceara socoteala, si patronului, daca au curajul. Regret doar ca dispare inca o unitate relativ importanta din economia judetului, ca se va naste o mare problema sociala, si mai ales, pentru ca multi dintre fostii angajati care au parasit combinatul nu au mai apucat sa se bucure de pensie, raposând care pe unde l-a prins nemiloasa boala profesionala dobândita in urma zecilor de ani de truda prin noxele combinatului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri