16 iunie 2024
ActualitateCăutările avionului care s-ar fi prăbușit la Buhoci au fost, deocamdată, abandonate

Căutările avionului care s-ar fi prăbușit la Buhoci au fost, deocamdată, abandonate

Pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în pădurea din zona localității Buhoci în urma unui apel care anunță un posibil accident aviatic în care a fost implicat un aparat de zbor de mici dimensiuni.

Imediat, spre locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și o ambulanţă SMURD.

De asemenea, a fost anuțat Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, Salvamont Bacău și elicopterul SMURD Iași, care a survolat zona până la lăsarea întunericului.



Totodată, s-a luat măsura alertării serviciilor pentru situații de urgență a comunelor Ungureni, Tamaș, Buhoci, Traian și Gioseni, pentru a aloca forțe, în vederea efectuării de căutări pe arii extinse.

La misiune au participat 43 de lucrători ai MAI și 35 de voluntari (reprezentanți ai Direcției Silvice Bacău și ai Serviciilor Voluntare).

“Începând cu ora 20:25 acțiunea de căutare s-a încheiat. În urma analizei efectuate, având în vedere faptul că semnalul sistemului de alertare nu s-a repetat, căutarea se va relua în momentul în care vom primi noi date”, se arată într-un comunicat al ISU Bacău.



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img