Actualitate

„10 Perfect” pentru incluziune. Copiii neurodivergenți au fost campionii unei zile memorabile la Onești

Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești a fost, sâmbătă, mult mai mult decât o arenă sportivă. A devenit locul în care emoția, curajul și prietenia au învins orice prejudecată, odată cu desfășurarea Cupei Bocce „Perfect 10 – Diferiți, dar egali!”, competiție dedicată copiilor neurodivergenți, organizată în cadrul programului Onești – Oraș European al Sportului 2026 și al Anului Nadia. Încă...

Arhiepiscopul Ioachim a participat la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău și l-a distins pe părintele Gabriel Ichim

Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiul Bacău a sărbătorit sâmbătă...

A7: Nodul rutier Bacău Sud intră în linie dreaptă. UMB a finalizat betonarea, urmează asfaltarea

https://www.youtube.com/watch?v=77V5e_EtXAA Lucrările la nodul rutier Bacău Sud de pe Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm...

Consiliul Județean Bacău a aprobat investiții în sănătate, infrastructură, cultură și utilități în ședința din luna iunie

Consiliul Județean Bacău a aprobat, la ultima ședința ordinară, o serie de proiecte de...

Bacăul va avea o pistă de biciclete până în Hemeiuș. Primăria a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de 67 de milioane de...

Primăria Municipiului Bacău a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de mobilitate urbană...

Programul casieriilor RAJA de Rusalii!

RAJA S.A. aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni - 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA (accesibil pe...

Noi povești din Foișorul cu Lavandă. De la Filipești

Luna Iunie este recunoscută ca fiind una în care ploile își fac simțită din plin prezența. Doar că anul acesta și-a făcut de cap de tot. După temperaturi în prag de caniculă, ne-a dat cu furtuni și ploi cu grindină. Și ce grindină, că a dat mari bătăi de...

ARCANGELO „old time pub”

În aceste zile prinde viață un nou pub în Bacău. Mai exact, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 19.00, va avea loc deschiderea ARCANGELO „old time pub”. Este vorba de un concept nou, chiar unic pentru Bacău. Practic, este o îmbinare între stilurile și culturile italiană și britanică. Cu...

Reținut de polițiștii din Moinești după ce, băut la volan, a provocat accident rutier mortal

La data de 19 iunie a.c, un bărbat de 56 de ani din comuna Zemeș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lucăcești din localitate, a pătruns pe trotuarul din partea stângă a direcției de mers și a accidentat mortal o femeie de 50 de ani care se...

Un băcăuan la TIFF Cluj-Napoca, ediția 2024

Mult așteptata premieră românească a filmului "Secretul Insulei Pin-Up", primul film SF românesc premiat la ediția cu numărul 49 a prestigiosului Boston Sci-Fi Film Festival, va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) pe 22 iunie 2024.   În lista celor care au contribuit la realizarea filmului, un...

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe

La nivel european, astăzi, 19 iunie, este o zi dedicată prevenirii furturilor din locuințe. Cu acest prilej, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat multiple activități de prevenire, la nivelul întregului județ.   Evenimentul a fost lansat încă din 2019, la inițiativa EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a...

Rezultatul Alegerilor Europarlamentare în Județul Bacău

În urma alegerilor europarlamentare din județul Bacău, Alianța Electorală PSD PNL a obținut o victorie clară, acumulând un total de 129.903 voturi, echivalentul a 51,84% din totalul voturilor exprimate. Acest rezultat le-a asigurat o majoritate confortabilă față de ceilalți competitori. Pe locul al doilea s-a situat Alianța AUR, cu 39.193...

Bacău: Se stropește din avion contra țânțarilor

Începând de astăzi și în următoarele două zile, Serviciul Municipal de Utilități Publice Bacău va efectua tratamentul aerian pentru combaterea țânțarilor și a insectelor de disconfort pe teritoriul Municipiului Bacău. Acțiunea va acoperi o suprafață totală de 3850 de hectare. Pentru a asigura eficiența maximă a tratamentului, pulverizările aeriene vor...

Festivalul Insula de Blues a fost anulat

Din motive independente de organizatori, Festivalul Insula de Blues, programat să aibă loc în perioada 21-23 iunie în Bacău, a fost anulat. Decizia de anulare a fost luată cu regret și conștientizare a dezamăgirii pe care o va cauza participanților și tuturor celor implicați. Organizatorii au precizat că, în condițiile actuale,...

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat temporar în localitățile Solonț și Zemeș din jud. Bacău

Pentru a permite realizarea de către OMV Petrom a unor lucrări la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 20 iunie, între orele 08.00 – 16.00, în localitățile Solonț și Zemeș.   Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea...

Alexandru Tomescu revine la Ghimeş-Făget cu celebra vioară Stradivarius pentru al cincilea an consecutiv

Violonistul Alexandru Tomescu, împreună cu celebra sa vioară Stradivarius Elder-Voicu, va susține pentru a cincea oară consecutiv un concert în Biserica Romano-Catolică din Ghimeş-Făget, pe 28 iunie, începând cu ora 19:30. Acest eveniment face parte din Turneul Internaţional Stradivarius 2024, intitulat "Metamorfoze". Într-o declarație făcută anul trecut, Tomescu a descris...

A fost sfințit Monumentul Eroilor din satul Mărăști

Noul Monument al Eroilor Neamului din satul Mărăști (comuna Filipeni) a fost sfințit luni, 17 iunie, de un sobor de preoți sub protia părintelui protopop de Bacău, Eugen-Ciprian Ciuche. Monumentul a fost ridicat în zona unde va fi reconstruită Biserica „Adormirea Maicii Domnului” după ce fosta biserică de lemn...

O femeie din Bacău își caută tatăl dispărut după 28 de ani

O femeie din Bacău face un apel emoționant pe rețelele sociale pentru a-și regăsi tatăl pe care l-a văzut ultima oară la vârsta de 16 ani. După aproape trei decenii, aceasta presupune că tatăl ei, Ion, lucrează ca cioban la o stână de oi în județul Sibiu și își...

Gala Bibliotecii: Să-ți fie dor!Dor de carte, de muzică și de frumos

La 131 de ani de la înființarea primei biblioteci publice din Bacău, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău, în parteneriat cu Asociația „Simfonii florale” și cu ajutorul a numeroși prieteni, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” organizează, în zilele de 27 și 28 iunie 2024, o nouă ediție a Zilelor...