20 aprilie 2024
ActualitateCATARACTA, o afecțiune care netratată duce la pierderea vederii

CATARACTA, o afecțiune care netratată duce la pierderea vederii

Ce este cataracta? Care sunt semnalele de alarmă pe care le dă cataracta? De ce este importantă operația de cataractă? În ce constă operația și cât durează perioada de recuperare? Dr. Oana Chelaru Postolache, medic primar oftalmolog, lămurește toate aceste aspecte.

– Doamna doctor, întâi de toate, ce înseamnă cataracta? Din câte știu, cristalinul devine opac și nu mai vezi pur și simplu.

– Noi avem în ochi două lentile: una e la suprafață, o putem atinge, și una e în interior. Cea din interior, numită cristalin, își pierde funcția începând cu 40 de ani și astfel oamenii ajung să aibă nevoie de ochelari, întâi de aproape, după aceea de distanță. Mai târziu, după 65 de ani, peste 70% din acești oameni vor dezvolta cataractă, asta însemnând că acea lentilă își pierde din transparență.



–  Și e ca și când ai privi printr-un geam mat?

– Exact. Problema e că această pierdere de tranparență apare la ochi diferiți, în timp diferiți.

– Și atunci există un ochi cu care vezi mai bine și compensezi cât de cât.

– Exact. Și de exemplu, dacă începi să vezi slab cu un ochi, și cu celălalt vezi mai bine, nu mai poți aprecia cum trebuie distanțele. Sunt foarte multe cazuri în care unul din semnele cataractei este că pacientul respectiv suferă o fractură, nu mai apreciază bine bordurile, treptele și așa mai departe. De asemenea, un alt semn foarte des întâlnit este ceea ce numim noi „semnul bucuriei de scurtă durată”.

– Adică?

– Un om poartă niște ochelari de ani de zile, iar de la un moment dat, surpriză!, începe să vadă fără ochelari.

– De aproape?

– Ori la aproape, ori la distanță, ceva se schimbă în bine. Și pacientul devine foarte fericit. Noi numim „semnul bucuriei de scurtă durată” pentru că imediat după ce se întâmplă asta scade vederea și persoana respectivă își dă seama că este o problemă. Se adresează medicului oftalmolog, acesta diagnosticând cataracta drept cauză.

– Deci, iată, n-ar trebui să fie un semn de bucurie, ci un semnal cumva de alarmă, mers la medicul oftalmolog și descoperit la timp.

– Alt semnal: foarte mulți pacienți simt la un moment dat că ochelarii lor vechi nu-i mai ajută și se duc la optician și acolo opticianul le schimbă ochelarii. După o lună, după o săptămână sau după 3 luni, iarăși nu mai sunt de ajutor ochelarii. Deci când încep să se modifice dioptriile, iar pacientul are peste 60 de ani, ne gândim la acestă boală.

– La cataractă. Firesc vine întrebarea: ce e de făcut? Există vreun tratament medicamentos, ceva care să te ajute sau doar intervenția chirurgicală este salvatoare atunci când suferi de cataractă?

– Dacă ne gândim că lentila se opacifiază, cum putem să o tratăm? Trebuie să o schimbăm. Deci, metoda de tratament în cataractă este eminamente chirurgicală.

– În ce constă pregătirea pentru intervenție. Cam cât durează anestezia? Pentru că, știți, atunci când e vorba de ochi, parcă nu-ți vine să te gândești nici la anestezie, nici la faptul că medicul intră și umblă pe ochi. Povestiți-ne un pic din culise.

– E stresant, într-adevăr, pentru pacient.

– Cum să elimini cumva sau să mai micșorezi din stresul cu care vine un bolnav ce știe că urmează a fi operat de cataractă?

– Cea mai mare problemă este frica de necunoscut, pentru că pacienții nu știu ce urmează să trăiască, ce o să li se întâmple. Este o experiență… e mult spus frumoasă, pentru că nu ai altă soluție, trebuie făcută intervenția chirugicală. Dar mulți pacienți pleacă destul de plăcut impresionați, pentru că lucrurile sunt foarte bine gândite, sunt foarte simple. Pacientul intră într-un vestiar unde este echipat cu halat, cu niște cipici și așa mai departe. Se administrează niște picături în ochi cu anestezic, după care se merge în sala de operație. Deci anestezia este locală, cu picături. Se face prima incizie, după care se introduce în interiorul ochiului o substanță de protecție care conține și ea substanța anestezică.

– Și nu simți absolut nimic.

– Singura diferență, practic, este că pacientul vede lumina, dar vede o lumină ca și cum s-ar uita în farul de mașină. Nu vede manevrele chirurgicale.

– Așadar anestezia nu este generală.

– Nu. Nu se recomandă.

– Și asta trebuie spus, pentru că mulți se feresc de anestezia generală, de posibile complicații, efecte secundare. Deci, mergem pe anestezie locală. Durează mai mult pregătirea, anestezia, decât intervenția în sine.

– În mod normal, o operație de cataractă trebuie să dureze în jur de 10 minute, poate să dureze mai puțin, poate să dureze puțin mai mult, dar media e cam așa. Gândiți-vă că de aceea nu recomandăm operație cu anestezie generală. E mai mare traumatismul anestezic decât operația în sine. Până când l-am adormit, eu am terminat operația. Este o operație în care, practic, cu ajutorul unor microincizii ajung la cristalinul opacifiat pe care îl îndepărtez, punând în locul lui un cristalin artificial. Standardul de aur în chirurgia cataractei în zilele noastre este o operație numită facoemulsificare cu ultrasunete. Este operația care îmi permite să fac toate lucrurile într-o deplină siguranță și în deplin control, cu recuperare foarte rapidă, minimtraumatizantă.

– Ne puteți spune de câte feluri poate fi cristalinul artificial, pentru că știu că pacientul poate alege și în funcție de buget. Știu că cel mai bun sau cel mai performant cristalin artificial este și destul de scump, însă cu acel cristalin nu mai ai nevoie de ochelari nici de aproape, nici la depărtare.

– Eu consider că scump sau ieftin este exact ca frumos sau urât. E foarte relativ.

– Depinde de fiecare ce-și dorește. Câte variante avem?

– Discuția este în felul următor: în primul și în primul rând îmi place să aud ce-și dorește pacientul. După care, în momentul în care am înțeles ce-și dorește, facem niște investigații și vedem ce i se potrivește lui și astfel ajungem să ne apropiem de idealul dorit de pacientul nostru. Practic, sunt multe feluri de cristaline. Dar ca să le împărțim în două grupe, vorbim de cristaline monofocale și multifocale. Dacă punem un cristalin monofocal înseamnă că pacientul va vedea bine la distanță. Adică pot să-l fac să vadă bine la distanță și să aibă ochelari de citit. Sau sunt unii pacienți care au muncă de birou, și își doresc să vadă bine la aproape fără ochelari și să aibă ochelari la distanță”. Sunt unii care nu vor să mai poarte ochelari deloc și atunci introducem un cristalin multifocal, care îi permite să vadă la orice distanță, inclusiv de aproape. Bineînțeles, cristalinul multifocal se poate implanta doar în cazul în care ochiul pacientului nu mai prezintă altă patologie asociată.

– După intervenție, perioada de recuperare în ce constă? Cât durează? Apar dureri, nu apar?

– Este foarte, foarte important ca operația de cataractă să se facă la timp. Adică în momentul în care scade confortul vizual. De ce spun asta? Sunt unii oameni cărora le este frică și atunci tot amână intervenția chirurgicală. Dacă amână, cristalinul acela devine foarte dur, iar noi folosim parametri foarte înalți de ultrasunete intraoperator și traumatismul pe care îl producem asupra ochiului devine mult mai mare.

– Adică, dumneavoastră ca medic vă chinuiți mai mult să scoateți cristalinul.

– Asta nu contează.

– Nu, ca să înțeleagă pacientul. Asta pentru că a stat foarte mult și cristalinul lui s-a întărit. Însă, dacă vii la timp scapi de toate aceste manevre și atunci recuperarea e mai ușoară și mai rapidă.

– Asta e ideea. Dacă pacientul vine la timp înseamnă că restul țesuturilor nu se supără pe noi atât de tare.

– Și se lucrează mai ușor, și se recuperează mai ușor.

-A doua zi poate fi un pic de ceață, dar aceasta dispare repede. Dacă, de exemplu, pacientul are o cataractă foarte dură și foarte avansată, ceața poate să persiste zile sau chiar săptămâni. Dar de cele mai multe ori, dacă oamenii vin la timp la operație, și în cazul în care și ochiul celălalt are cataractă, acesta se poate opera chiar și după două zile.

– Doar dacă venim la timp!

– Noi le spunem pacienților așa: „Operăm primul ochi pentru cataractă, vedeți cum vă recuperați. În momentul în care vă simțiți în forță și căpătați curaj, veniți să operăm și celălalt ochi”. Dacă un ochi este operat și are un cristalin nou, și celălalt e cu cataractă, diferența de vedere dintre cei doi ochi e mare. Dacă cristalinul are cataractă înseamnă că el e galben. Deci, culorile percepute vor fi modificate: albul va fi mai gălbui, albastrul este filtrat, nu se vede cum trebuie. Cu ochiul operat culorile se văd intense, vii.

– Dacă s-a ajuns la cataractă, după intervenția chirurgicală  te poți gândi că dai timpul înapoi cu 10-20 de ani, și vezi ca în tinerețe?

– Exact. Dacă omul respectiv nu are și alte boli supraadăugate, cum ar fi glaucom sau degenerescență maculară, după operația asta, vederea este de cele mai multe ori „wow!”. Nu ești bucuros că ai ajuns la cataractă pentru că realizezi că ai o vârstă, dar în același timp după ce te operezi de cataractă, orizontul crește, dorința de viață crește, libertatea și mobilitatea cresc.

– Practic ștergem niște ani din calendar. Important este să nu amânăm momentul. Până la urmă tot la intervenție se ajunge, însă lucrurile se pot complica, în sensul că durează mai mult recuperarea postoperatorie.

– Și pot apărea și complicații.

-După operație, există durere?

– În mod normal, operația de cataractă nu trebuie să doară deloc. În general, am avut pacienți care spun că simt diverse lucruri. Eu consider așa: dacă pacientul reușește să fie cât se poate de relaxat, să nu stea încordat, nu are nicio problemă. În momentul în care stai tensionat, orice ți se pare că e neplăcut.

– Și contează foarte mult psihicul. De aceea mi-am dorit atât de mult să realizez acest interviu, să explicăm și să spunem lucrurilor pe nume. Știu că este greu când treci printr-o intervenție chirurgicală în general, mai ales când este vorba de ochi, însă sper eu că am reușit să mai lămurim lucrurile, să mai spulberăm niște mituri. Și dacă aveți nevoie într-adevăr de operația de cataractă, nu ezitați, pe mâini bune, lucrurile pot fi extraordinare.

– E o operație ușoară.

– O operație de rutină pentru medicul oftalmolog sau cel puțin pentru doamna doctor Oana Chelaru Postolache și echipa de aici de la CLINICA OFTALMOLOGICĂ GAUSS, unde condițiile sunt extraordinare. Mulțumim.

www.clinicagauss.ro

Bacău, Bd. Ionita Sandu Sturza nr. 39

0732.377.377

0737.531.391

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri