26 aprilie 2024
ActualitateCât mai costă o...umbrelă?

Cât mai costă o…umbrelă?

E clar, e subiect de sezon. Umbrela a devenit în aceste zile accesoriul fără de care nu poți pleca de acasă. Asta în cazul în care ai una. Dacă, din neatenție, să spunem, ai plecat de acasă fără umbrelă și te prinde ploaia, probabil că te gândești să achiziționezi una în drumul tău. Dar, care să fie prețurile? Ei bine, acestea variază.

În funcție de mărime și de complexitate, dar și de unde le cumperi. Ca să nu intrăm prea mult în detalii, poți cumpăra o umbrelă cu 10 lei, dar poți găsi foarte bine și la 15, 25, 35 sau chiar 40 de lei. Depinde dacă e mai mare sau mai mică, dacă e cu tijă sau telescopică. Sau din ce material e confecționată. Unii băcăuani, prinși în stradă fără umbrelă și pe ploaie, spun că acest accesoriu, pentru ei este precum batista (șervețelul) de unică folosință.

„Am mai multe umbrele acasă, dar de fiecare dată mă ia prin surprindere-spune o doamnă amuzându-se. Și tot de fiecare dată, mai cumpăr câte una. Ce-i drept nu cumpăr umbrele prea sofisticate pentru că de multe ori vin prieteni în vizită și dacă-i prinde ploaia le dau câte o umbrelă. Evident că ei uită să le înapoieze, dar și eu uit să le cer. Asta e!”



În centru am întâlnit și un june, cu geacă corespunzătoare, dotată cu glugă. „Eu niciodată nu iau umbrelă. Să mai am și grija ei? Gluga de la geacă e suficientă”, ne spune tânărul convingător. Privind în stradă, prin ploaie, se perindă zeci de umbrele. De toate culorile și toate dimensiunile. Și când te gândești că unii, prin țară, organizează chiar un festival al umbrelelor. Cert este că, în aceste zile, umbrela e la mare concurență cu…masca de protecție. Niciuna să nu-ți lipsească.

Dar dacă te prinde…și nu ai…dai buzna la magazin și cumperi. Sunt peste tot. Nu-i panică man! Sănătate să fie!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri