30 aprilie 2024
ActualitateCăsătorie între două avioane

Căsătorie între două avioane

Stăteam în fața Stării Civile din Bacău, admirând în trecere cuplurile care își așteptau rândul sau care își oficiaseră deja relația. Eram curioasă să le văd reacția, emoția, dăruirea, împlinirea etc. Orice, numai emoție să fie. Nu știu de ce, dar nu am văzut nimic din toate acestea.

Cel puțin la acești tineri. Păreau obosiți și lăsau impresia că fac pasul acesta din obligație. Ușor dezamăgită de reacțiile tinerilor căsătoriți, am rămas locului, iscodind chipurile nuntașilor, așteptând acela “ceva”. Scânteia. Am intrat în sala de festivități. Era arhiplin pentru că intraseră două cupluri.

Unul dintre ofițerii de stare civilă a salvat imediat situația și a mutat un cuplu, cu tot cu invitați, într-o încăpere alăturată.



Deodată s-a făcut loc, iar în lumină a apărut cuplul format din Dana Vultur și Adrian Ojog, îmbrăcați în mire și mireasă. Ambii tineri, zvelți, frumoși și cu zâmbetul pe buze.

Atunci am realizat că au emoții pentru ceea ce avea să urmeze. El o ținea protector de mijloc, căutându-i mereu privirea.

Ofițerul de stare civilă le-a dat curaj tinerilor, i-a invitat să se apropie, le-a vorbit pe un ton egal, calm și mereu cu zâmbetul pe buze, despre egalitatea dintre soți, despre rolul pe care îl au amândoi în creșterea copiilor, despre unitate, despre ideea de familie și despre sprijinul moral și material care trebuie să existe între aceștia. Totul a decurs firesc, Adrian și Dana au spus “DA!” în fața ofițerului de stare civilă, iar în baza consimțământului ambilor soți, aceștia au fost declarați căsătoriți.

A urmat apoi semnarea actelor, felicitările și la final, trecerea pe sub podul de flori pregătit de cei apropiați. Într-un moment de pauză am aflat despre Adrian și Dana că s-au cunoscut în Bacău în anul 2006, că din anul 2011 locuiesc și muncesc împreună în Londra și că au ales să-și oficieze relația în România pentru că aici se află familiile celor doi, rude și prieteni.

“Am ales să petrecem acest moment special alături de familiile noastre. Iată că relația noastră a trecut testul timpului și după 11 ani de când ne cunoaștem, am spus mult așteptatul “DA!”. Relația noastră a început în Bacău, a continuat și s-a dezvoltat la Londra, am trăit și bune și rele, iar toate aceste întâmplări și încercări ne-au sudat în timp”, declară Adrian Ojog

După câteva zile de relaxare, proaspeții însurăței se vor urca din nou în avion, cu destinația Londra. Nu au de gând să se reîntoarcă prea curând în România, însă, ceea ce știu sigur este că își doresc copii. Minim doi!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri