26 aprilie 2024
ActualitateCandidat la alegeri, agresat de extremiștii maghiari. Poliția a anunțat că a...

Candidat la alegeri, agresat de extremiștii maghiari. Poliția a anunțat că a deschis o anchetă

Un candidat independent la alegerile pentru Parlamentul European a anunțat pe rețelele de socializare că a fost bătut de mai mulți cetățeni la Valea Uzului, acolo unde extremiștii maghiari au acoperit cu saci de gunoi crucile soldaților români.

Candidatul independent la alegerile europarlamentare George Simion, alături de doi membri ai echipei sale de campanie, aflați la Cimitirul din Valea Uzului, au fost bătuți și fugăriți de extremiști maghiari.

George Simion s-a deplasat la Valea Uzului pentru că în această dimineață așa-ziși ”activiști anonimi” maghiari au învelit în saci de gunoi crucile a zeci de eroi români amplasate de Primăria Dărmănești în Cimitirul Internațional al Eroilor.



Profanarea crucilor a avut loc în contextul în care vineri urma să fie inaugurat în cimitir memorialul dedicat soldaților români căzuți la datorie în timpul celor două războaie mondiale.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute pe o rețea de socializare și efectuează cercetări în acest caz, anunța un comunicfat al IPJ Bacău.

În acest moment există o anchetă în desfăsurare, efectuată de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Polițiștii audiază victimele și analizează imaginile video, pentru identificarea persoanelor bănuite în cauză.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri