20 aprilie 2024
HomeActualitateCând vine vorba de siguranța copiilor nu trebuie să facem compromisuri!

Când vine vorba de siguranța copiilor nu trebuie să facem compromisuri!

În această săptămână polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul de Siguranță Școlară au fost prezenți în mijlocul elevilor de la Liceul Tehnologic Răchitoasa, Școala Gimnazială din satul Burdusaci, comuna Răchitoasa și Școala Gimnazială din satul Preluci, comuna Agăș, la ore de informare și activități preventive, pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și combaterea fenomenului de violență în școli.

Activitățile desfășurate de polițiști au avut drept scop reducerea comportamentelor de risc, prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării în rândul elevilor. Principalele discuții purtate direct cu elevii au vizat teme precum violența și anturajul, împrejurările și condițiile care determină săvârșirea de infracțiuni, răspunderea legală dar și identificarea situațiilor de risc, gestionarea și înlăturarea lor.

Astfel, aproximativ 250 de elevi au fost informați cu privire la formele violenței, riscurile și consecințele unui comportament violent, modalitățile de dezvoltare a unor competențe de rezolvare non-violentă a conflictelor, efectele consumului de alcool și tutun.



Fiecare pas făcut pentru încurajarea unui mediu școlar mai sănătos contează, astfel că prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor va rămîne o prioritate pentru Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Alte titluri
Alte titluri

SCM Bacău, zece plus 1!

250 de sportivi de la 21 de cluburi s-au...

Școala „Mihai Drăgan” Bacău, reprezentanta Moldovei la Etapa Națională

Elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău sunt buni...

S-a semnat contractul de execuție a lucrărilor la fostul Spital Municipal

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat astăzi...

Salvamontiștii băcăuani au căutat o persoană dispărută în Muntii Vrancei

Ieri, salvatorii montani de la Serviciul Public Județean pentru...

Ultimele știri