24 aprilie 2024
ContrasensCând Codul Penal înlocuiește tratamentul medical

Când Codul Penal înlocuiește tratamentul medical

Dacă Pierre Accoce și Pierre Rentchwich, autorii celebrei cărți „Acești blonavi care ne guvernează” ar veni să documenteze cazul României, cu siguranță ar găsi material documentar pentru cel puțin zece volume. Numai de anul trecut și până acum, în posturile-cheie din țară au fost introduse – uneori fraudulos – personaje care nu doar că nu au nici o legătură cu domeniul pe care au fost puse să-l păstorească, dar care mai iau și decizii într-o totală contradicție cu logica, bunul simt și chiar cu legile românești. Nu o să mai reiau lungă listă de chelneri, manichiuriste sau lucrători la pompe funebre puși să conducă spitale, ministere ori instituțiile deconcentrate ale statului, ar fi prea mult. Să ne aplecăm, însă, la zona pregătirilor pentru reluarea școlii, zonă în care s-au adunat geniile și s-au pus să clocească idei care mai de care mai crețe.

Ministrul Sănătății, al Educației, până și ministrul Sportului au venit cu propuneri care mai de care mai fantasmagorice, din care cea mai cretină este cea a ăluia care a propus o ora de sport suplimentară care să se facă… online! Dar cireașa de pe tort, sau, dacă vreți, bomboana de pe coliva învățământului românesc este decizia de a transfera pe umerii părinților intreagă responsabilitate juridică referitoare la îmbolnăviri. Așadar, geniile din Guvernul României au decis să pună părinții să semneze pe propria răspundere că odraslele lor nu-s bolnave. Desigur, că părinții or fi medici specialiști și știu să pună diagnostice. În fond, însă, de ce ne-am mira, dacă agenții de pază din magazine au fost avansați la rang de felceri-majori și fac triaj epidemiologic?! De ce nu ar face acest triaj și părinții elevilor și, apoi, profesorii?!

Dar, dincolo de această prostie, mai monumentală este declarația pe propria răspundere al cărei model a fost emis de Guvern și care face apel la un articol din Codul Penal din 1968, care NU mai este în vigoare. Părinții sunt puși să semneze declarația cunoscând prevederile articolului 292 din Codul Penal „cu privire la falsul în declarații”, dar articolul cu acest număr se referă la „cumpărarea de influență”. Falsul în declarații e prevăzut la articolul 326 din Noul Cod Penal! Băieții nici măcar n-au avut bunul simt să verifice numărului articolului. Tristă țară, plină de umor…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri