27 aprilie 2024
ActualitateCând adie „aprig” vântul... și visele prind aripi

Când adie „aprig” vântul… și visele prind aripi

O zi pe care absolvenții clasei a XII-a de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Bacău nu o vor uita niciodată. Vremea capricioasă nu i-a împiedicat însă să se bucure, și să arunce spre zări toca la trecerea pragului maturității. Sunt pași făcuți pentru viață, cu asumarea responsabilităților de adult de acum, dar și cu bucuria copilului care a fost, resimțită de părinți, bunici, profesori, mentori care le vor ghida în continuare pașii.

Farmecul tinereții, elanul, avântul dau tuturor speranță. Merită reproduse câteva gânduri scrise cu înțelepciune, în mesajul adresat de elevii acestui liceu, profesorilor și părinților:



„…Dragă viitorule abia așteptat, te întâmpinăm cu zâmbetul speranței ce vrea să devină certitudine. Vom lupta pentru dreptul nostru de a fi oameni întregi într-o lume ce-și mai pierde câteodată direcția cea bună.

Este și datoria noastră să îndreptăm greșelile «celor mari», dar mai ales să fim și NOI model de cinste, muncă și curaj de care este nevoie întotdeauna. Noi ne vom strădui, iar acesta este primul nostru pas în noua viață frumoasă pe care ne-o dorim și v-o dorim tuturor…”

De apreciat pentru o generație care nu a cunoscut ce însemnau «Cenaclurile» lui Adrian Păunescu, dar generației tinere, care prin implicarea lui Andrei Păunescu (fiul), duce mai departe ideea că tinerețea nu are vârstă, demonstrează că versurile când „Seara se așterne/Ne cheamă omenește…!” Părerile vor fi: „Mereu contradictorii,/ Cu mii și mii de nume/Și, totuși, suntem unul,/ Un om, un neam, o lume.”

Promoția 2018 – 2022 a Liceului Tehnologic „Petru Rareș” din Bacău privește cu încredere spre ziua de mâine!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri