15 mai 2024
SportCampionatul Național de Judo Adaptat Special Needs

Campionatul Național de Judo Adaptat Special Needs

Sala Sporturilor „Horia Demian’’ din Cluj Napoca a găzduit sâmbătă, 7 octombrie, cea de-a doua ediție a Campionatului Național de Judo Adaptat Special Needs Cluj-Napoca, sărbătoare a incluziunii și diversității în judoul românesc, la care s-au adunat peste 100 de sportivi cu nevoi speciale din toate colțurile țării.

CS Bronx Powerlifting Club Bacău a fost reprezentat de o delegație formată din 15 sportivi, dintre care 14 competitori și un sportiv de sprijin, pregătiți de antrenorii Zodian Daniel, Zodian Sorin și Budău Maria. Echipa a fost însoțită și de Mitrea Cornelia, profesor colaborator al clubului, responsabil de proiectul „JUDOKANIADA – Educație prin JUDO…’’  la nivelul Școlii Gimnaziale Speciale „Maria Montessori’’ Bacău, proiect realizat cu sprijinul Municipiului Bacău și al Consiliului Local al Municipiului Bacău, prin care peste 180 de elevi, tipici și cu dizabilități, din învățământul băcăuan, beneficiază săptămânal de ore gratuite de judo în incinta Școlii Gimnaziale Speciale „Maria Montessori’’ Bacău, Școlii Gimnaziale „Ion Creangă’’ Bacău, Colegiului Național Pedagogic ,,Ștefan cel Mare’’ Bacău și al Școlii Gimnaziale „Domnița Maria’’ Bacău.

Înainte de participarea propriu-zisă la campionat, cei 15 sportivi și 5 antrenori ai clubului au participat la un stagiu de inițiere în judoul adapat desfășurat de Laszlo Balazs, președinte al Comisiei de Judo Adaptat și antrenor de judo adaptat cu specializare internațională.



După Divisioning, parte premergătoare competiției în cadrul căreia se realizează clasificarea sportivilor pe nivel de dizabilitate, în funcție de viteza de reacție, motricitate, alte abilități și spirit competitiv, a avut loc competiția propriu-zisă, în cadrul căreia competitorii cu diverse deficiențe au trăit bucuria participării, afirmării și învingerii emoțiilor.

La finalul zilei, sportivii CS Bronx Powerlifting Club Bacău au reușit să obțină: locul 1 – Cojocaru Grafian, Samoilă Florin, Panțiru Oana, Vîsâi Raluca, locul 2 – Oprea Nicoleta, Cocâlea Eduard, Bordaș Francesca, locul 3 – Oprea Denisa, Tărcuță Matei, diplomă de participare –  Țîmpău Constantin, Bejan Răzvan, Duma Cătălin.

„Mai mult decât sport, judoul devine pentru copiii și tinerii cu nevoi speciale un instrument de terapie. De la implementarea în 2022 a proiectului „Judo se joacă, CE Spui?’’, când peste 729 de elevi cu deficiențe din Bacău au participat la cel puțin o sesiune de judo adaptat, am pornit pe un drum de pe care nu ne mai putem întoarce, pentru că atât copiii, cât și familiile lor au experimentat valențele de autocunoaștere, de terapie și de dezvoltare ale judoului și au început să aibă încredere în noi și în ceea ce judoul poate face pentru ei. Așa că am continuat să luptăm pentru dezvoltarea infrastructurii de practicare a judoului de către copiii și tinerii cu nevoi speciale atât la nivel local, prin proiectul JUDOKANIADA – Educație prin JUDO…, proiect realizat cu sprijinul Municipiului Bacău și al Consiliului Local al Municipiului Bacău, cât și național, prin Judoka, rei! – Unde temerile dispar…’’, proiect finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, pentru a demonstra că sportul unește oameni, stimulează și dezvoltă abilități și ne motivează să ne depășim limitele. Așadar, pentru că nu ne îndoim că sportul unește oameni, te așteptăm în echipa noastră’’, a declarat Daniel Zodian, antrenor de judo coordonator al CS Bronx Powerlifting Club Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri