25 aprilie 2024
ActualitateCampanie de solidaritate: Haideți să ajutăm trei elevi nevăzători din județul Bacău!

Campanie de solidaritate: Haideți să ajutăm trei elevi nevăzători din județul Bacău!

Trei familii din județul Bacău, două din comuna Nicolae Bălcescu și una chiar din municipiul Bacău, au hotărât că este mai bine pentru copiii lor nevăzători să învețe într-o școală de masă, obișnuită, decât să-i trimită departe de casă, într-o școală specială cu internat. S-au gândit că dragostea familiei nu poate fi înlocuită de personalul didactic dintr-o astfel de școală, că prima și cea mai solidă educație o primesc din partea familiei, a părinților, a fraților și cercului de prieteni din localitatea în care s-au născut. Deși s-au confruntat cu zeci de piedici, copiii lor nu i-au dezamăgit și sunt acum pregătiți să înfrunte o nouă etapă în viața lor: cea de licean.

Vorbim de Corina, Ștefania și Fernando. Au urmat învățământul primar, fiind beneficiari ai Centrului de zi „Norocel” din Bacău, din cadrul Asociației Sprijin pentru Părinți, înființată de Adriana Roșu, la Școala Specială „Maria Montessori”. Aici, Daniela Burghelea le-a fost nu numai prietenă și învățătoare, ci și un ghid spiritual pentru următorii ani pe care îi vor traversa în întuneric. Ea însăși nevăzătoare, le-a format abilitățile necesare de a se adapta în orice situație. I-a învățat că nu sunt mai prejos decât colegii lor văzători și că prin muncă, optimism și tenacitate pot învinge orice obstacol.

La solicitarea acestei învățătoare, Fundația Cartea Călătoare s-a implicat încă din primii ani pentru a-i ajuta pe acești copii cu manuale în braille sau înregistrate audio. În anul 2015 fundația a primit o sponsorizare de la compania Western Union în valoare de 2.000 de euro și așa a cumpărat laptopuri pentru cei trei copii nevăzători băcăuani, aflați atunci în clasa a IV-a. Astfel, până la terminarea anului școlar, tot în 2015, ei au învățat deja să lucreze pe computer suficient de bine încât să ofere certitudinea că se vor descurca și în gimnaziu, tot în învățământul obișnuit.



Așa se face că următorii 4 ani, cu ajutorul acestor laptop-uri și a manualelor accesibilizate, cei trei copii nevăzători au reușit să se mențină la același nivel cu colegii lor văzători din Școala Gimnazială „Alecu Russo” Bacău în care au învățat. Povestea lor a mai fost relatată în cotidianul Deșteptarea, în luna noiembrie 2016. Anii au trecut, Corina a fost și șefă de promoție pe școală în toți acești ani, iar la Evaluarea Națională, dată în condiții mai vitrege în comparație cu colegii lor, toți trei au reușit să ia medii peste 8.

Acum sunt admiși la Colegiul Catolic Bacău, unde speră că vor găsi aceeași deschidere de care s-au bucurat din partea profesorilor din școala gimnazială. Nu au vrut să se despartă, ci să învețe tot împreună. Prin efortul lor, au demonstrat că învățământul integrat este posibil, dar nu prin vorbe și planuri concepute în birouri de la nivel înalt, ci prin implicarea profesorilor, asigurarea echipamentelor adecvate și a materialelor didactice special accesibilizate pentru ei.

Din nefericire, laptop-urile pe care au lucrat timp de aproape 5 ani s-au uzat în mare măsură și nu mai sunt utilizabile în viitor. Pentru ca acești copii să-și continue studiile în condiții similare cu colegii lor, le vor trebui alte laptop-uri, tot la fel de fiabile ca cele vechi pentru a le utiliza încă 4 ani în liceu.

Fundația care i-a ajutat le va asigura în continuare gratuit toate manualele necesare studiului, în formate accesibile, dar acum se face apel la bunăvoința oamenilor de bine pentru a-i ajuta pe acești elevi să-și procure și echipamentele asistive necesare. Familiile lor au venituri modeste și nu ar putea susține aceste costuri. Suma minimă pentru 3 laptop-uri fiabile, care să funcționeze pe acumulatori cel puțin 6 ore pe zi și să fie dotate cu aplicațiile specifice nevăzătorilor este de 15.000 de lei.

Cei care vor să doneze bani pentru acești elevi o pot face în contul RO13BRDE400SV05337644000,  Fundația Cartea Călătoare. Cu 15.000 de lei le putem asigura echipamentele necesare pentru a urma liceul! Singura lumină pe care o putem dărui este cea a cunoașterii. Gestul dumneavoastră va aduce bucurie și speranță în sufletele acestor copii. Haideți să îi ajutăm!

 

DONAȚIILE SE POT FACE ÎN CONTUL:

Fundația Cartea Călătoare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri