26 aprilie 2024
ActualitateCampanie de donare de sânge pentru elevii băcăuani răniți în accidentul de...

Campanie de donare de sânge pentru elevii băcăuani răniți în accidentul de sâmbătă

Inspectoratul Școlar al Județului Bacău a demarat o campanie de donare de sânge pentru elevii din lotul olimpic de biologie răniți în accidentul de ieri.

“După ce am depășit șocul generat de vestea că elevii din lotul reprezentativ al județului Bacău pentru Olimpiada națională de biologie și doamna profesoară care îi însoțea spre Oradea (locul desfășurării olimpiadei) au avut ieri, 20 aprilie, un accident auto, toți fiind spitalizați, majoritatea operați în urma rănilor suferite, le adresăm mulțumiri cadrelor medicale din Cluj și Târgu-Mureș pentru eforturile și resursele implicate pentru a veni în sprijinul elevilor răniți.

Copiilor le dorim însănătoșire grabnică și putere să depășescă acest nedorit eveniment. Însă, mai mult, este nevoie de implicarea noastră, a tuturor, de solidaritate…



De aceea, inițiem o campanie de donare de sânge și vă rugăm să acceptați a face un gest necesar în astfel de situații, alături de noi, cei din Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

Chiar dacă elevii noștri, la un moment dat, nu vor mai avea nevoie de transfuzii, puteți face acest lucru pentru orice alt copil sau adult ce trece prin asemenea clipe. Astfel, mâine, dar și în zilele următoare, puteți să vă prezentați la Centrul de transfuzii Bacău pentru a împlini acest gest de solidaritate”, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul Inspectoratului.

Campania este sprijinită și de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri