29 martie 2024
ActualitateCampanie de donare de sânge de Ziua Internațională a Donatorului

Campanie de donare de sânge de Ziua Internațională a Donatorului

Pe 14 iunie se sărbătorește Ziua Internațională a Donatorului de Sânge, prilej cu care, la nivel național, Institutul Național de Transfuzii Sanguină s-a mobilizat și a făcut adresă pentru toate Consiliile Județene pentru a se sprijini pe plan local a activităților întreprinse de Centrele de Transfuzii cu această ocazie.

„Suntem sprijiniți, în sensul că am fost puși în legătură cu o firmă care ne face autocolante și a fost autocolantat un autobus pentru a promova acest eveniment. Avem și niște flyere de la firma Grafit. Noi am avut mereu o colaborare bună cu magazinul Auchan, acolo unde înainte de pandemie făceam câte două campanii de colectare de sânge pe an. Așa că din nou le-am cerut ajutorul iar ei ni s-au alăturat în această campanie”, a declarat dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău, precizând că pe 11 și 12 iunie vor face o colectă mobilă în complexul Auchan.

Programul va fi sâmbătă între orele 10.00 și 17.00, iar duminică între 10.00 și 14.00. Data de 14 iunie, marți, Ziua Donatorului va fi sărbătorită în Centru de Transfuzii acolo unde băcăuanii sunt așteptați să doneze sânge, pentru că așa cum subliniază dr. Adriana Ghindă, nevoia de sânge este permanentă. Important: pe 13 iunie de sărbătarea de Rusalii, Centrul de Transfuzii va fi închis.



În altă ordine de idei, chiar dacă lucrurile s-au mai îndreptat din punct de vedere al crizei sanitare provocate de pandemie, colecta este fluctuantă, fiind zile în care se recoltează de la 45-50 de donatori dar și zile cu câte 15. „E bine că am reluat colectele mobile și putem merge în județ”, a explicat șefa Centrului de Transfuzii Bacău. Ultima astfel de colectă mobilă a avut loc la Buhuși, pe 10 mai, când au fost 58 de donatori.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri