23 aprilie 2024
ActualitateBurse „Pambac” pentru 18 elevi

Burse „Pambac” pentru 18 elevi

Marti, cu incepere de la ora 16.30, la Cafe Pambac – Banca Nationala Bacau, 18 elevi au primit bursele „Pambac”, intr-un eveniment organizat de Fundatia Comunitara Bacau. Tinerii, 17 din Bacau si unul din Onesti, primesc câte 1.600 lei, in transe lunare de 200 de lei.

Fondul Pambac este anual si se adreseaza elevilor meritosi, care au nevoie de suport pentru finalizarea studiilor liceale. Suma totala pentru anul scolar 2014-2015, finantata de Pambac S.A. Bacau, este de 28.800 lei. Criteriile de acordare au fost: implicarea civica (calitatea eseului privind motivatia de a schimba societatea si actiunile de voluntariat), performanta scolara (media scolara pe ultimul an, numarul si calitatea rezultatelor obtinute la olimpiadele nationale si internationale, precum si la alte concursuri nationale si internationale), situatia sociala (veniturile medii pe familie).

„Bursele educationale sunt modalitatea prin care Pambac S.A. transmite un mesaj in comunitate: este nevoie de excelenta in tot ceea ce facem. Excelenta elevilor trebuie stimulata. Sunt aici, la inmânarea burselor, pentru ca acesti elevi chiar merita. Tin chiar sa le reprosez ca parca s-au maturizat prea repede, iar asta am observat-o in ceea ce au scris in eseurile lor. Ma bucur ca au inteles mesajul ca daca primesti, trebuie si sa dai. Este absolut necesara implicarea tuturor in comunitatea locala, pentru ca trebuie sa dam un exemplu pozitiv. Doar asa se poate schimba in bine si societatea in care traim. Am ales sa investim in invatamânt, pentru ca el este viitorul, iar in acesti elevi minunati sta progresul.”
Catalin Grigoriu, director general Pambac S.A.



Aflat la a doua editie, Fondul Pambac a acordat burse in valoare totala de 60.000 lei in cei doi ani de existenta. Fondul Pambac a adus premiul Comunitatii Bacauane pentru SC Pambac SA, la categoria firme si companii anul acesta.

Cei 18 elevi premiati de Pambac sunt: Mihai Aradei (clasa a X-a, Colegiul Pedagogic), Diana Ciobanu (clasa a IX-a, Colegiul de Arta), Isabela Dinu (clasa a XII-a, Colegiul „Alecsandri”), Elena Danu (clasa a XI-a, Colegiul Pedagogic), Madalina Florea (clasa a XI-a, Colegiul Pedagogic), Maria Ilie (clasa a X-a, Colegiul „Cantemir” Onesti), Maria Ifrim (clasa a X-a, Colegiul „Vranceanu”), Mario Ionita (clasa a X-a, Liceul Sportiv), Cornelia Jitaru (clasa a XII-a, Colegiul Catolic „Sf. Iosif”), Laura Luncanu (clasa a XII-a, Colegiul „Alecsandri”), Gabriel Matei (clasa a XI-a, Colegiul „Vranceanu”), Laura Popescu (clasa a XI-a, Colegiul de Arta), Vlad Popa (clasa a XII-a, Colegiul „Vranceanu”), Otilia Patatu (clasa a XI-a, Colegiul „Eminescu”), Andrei Stupu (clasa a X-a, Colegiul „Alecsandri”), Anca Solot (clasa a XI-a, Colegiul „Alecsandri”), Maria Vlad (clasa a X-a, Colegiul de Arta) si Vlad Zugravel (clasa a XI-a, Colegiul de Arta)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri